Grid star
analize

Confiscarea fondurilor suverane rusesti depozitate in UE: o imposibilitate juridica, financiara si morala

Adrian Severin, ex-ministru de Externe

Ca unul care a negociat tratatele constitutive ale UE, pot depune marturie ca acestea nu permit Comisiei Europene sa decida confiscarea activelor suverane ale unor state (nici macar cele membre, necum nemembre), mai ales pentru cauze de razboi.
Merg mai departe si spun ca insasi inghetarea / indisponibilizarea unor asemenea active este ilegala, atat in dreptul UE cat si in dreptul international public. O asemenea masura este un act de razboi economic, iar nu ceea ce se intelege in mod normal prin cuvantul “sanctiune”. In relatiile internationale, sanctiunile se pot aplica numai de institutii independente, neutre si obiective, si numai statelor care le-au recunoscut institutiilor respective competenta de a o face.

Mai mult, UE nu are in competentele sale atribuite de statele membre prin Tratatul UE (TUE) si Tratatul privind Functionarea UE (TFUE), ori prin acte de drept al UE, militarizarea politicilor comune europene, respectiv declararea si purtarea razboaielor cu state terte, atat in interes propriu, si cu atat mai putin in interesul unor state terte.
Totodata, in materie de politica externa si de securitate, UE nu adopta legislatie. Tratatele constitutive nu o permit. Pe intelesul tuturor, asta inseamna ca referitor la relatiile externe, adica la relatiile cu state nemembre, UE nu poate adopta norme obligatoriu de urmat de catre statele membre (regulamente, directive). Prin urmare, actele de politica externa recomandate la nivelul UE de catre Comisie, se aplica de catre statele membre, iar nu de catre UE, institutiile europene putand-o face in numele si pe contul acestora numai daca exista unanimitate. Altfel, fiecare o face in numele sau si pe raspunderea sa.
Trecerea de la unanimitate la alt sistem de vot se poate face doar printr-o decizie prealabila adoptata in … unanimitate.
Chiar daca UE are personalitate juridica proprie, actiunile judiciare in revendicare si in daune subsecvente unor asemenea “sanctiuni” (de fapt incalcari ale obligatiilor contractuale care prin caracterul abuziv intrunesc elementele constitutive ale unor infractiuni) se indreapta impotriva statelor depozitare care au garantat statului deponent restituirea activelor indisponibilizate si / sau confiscate ilegal. In asemenea cazuri, UE nu va avea nici o posibilitate de a le apara, iar statele membre neimplicate direct nu vor putea fi obligate de Comisia europeana sa imparta povara deciziilor judecatoresti de condamnare cu statele membre obligate la plata.
Sub aspect economico-financiar, militarizarea instrumentelor financiare (adica folosirea unor acte de drept financiar, precum depozitele de fonduri suverane, in scopul gestionarii unor crize geostrategice prin forta, ca substitut sau complement al unor operatiuni militare) este o imposibilitate prin raportare la scopuri. Din punct de vedere tehnic abuzul militarizarii poate avea loc, dar el, chiar daca va atinge scopul imediat vizat, nu il va atinge pe cel mediat, ultim, caci circulatia valorilor pe piata financiara se bazeaza pe incredere, iar disparitia acesteia, in siajul unor abuzuri, conduce la falimentarea abuzatorului prin decuplarea lui de ceilalti operatori si excluderea lui de pe piata.
Cine va mai face afaceri cu unul care nu isi onoreaza garantiile? Cine mai pastreaza active in depozitele unor persoane care nu garanteaza efectiv restituirea lor? Cine mai foloseste sisteme de plata care traverseaza spatiul unor agenti economici (banci sau alte institutii financiare) gata in orice moment si pentru orice motive sa blocheze circulatia bunurilor incredintate lor, care fac obiectul platii?
In asemenea cazuri, nu doar statele / persoanele direct vizate si afectate se vor decupla de cei care le indisponibilizeaza / confisca abuziv drepturile / bunurile, ci toate celelalte state / persoane care risca sa sufere acelasi tratament in viitor. Or, decuplarea in cazurile din urma se realizeaza inclusiv prin retragerea intempestiva si masiva a depunerilor, afectand nu numai interesele depozitarilor, ci si vigoarea circuitului economic in care fondurile depuse au fost investite.
Imposibilitatea moral politica este si ea evidenta. Cum poti incalca drepturile statului proprietar al fondurilor suverane aflate intr-un depozit garantat de tine, cand nu esti in razboi cu acesta, intretii relatii diplomatice cu el si pretinzi ca eventualele controverse intervenite in raporturile cu el sa se solutioneze amiabil, prin negocieri politice?!
Sa adaugam ca tratatele constitutive ale UE nu cuprind o clauza de solidaritate automata in caz de razboi - militari causa - intre statele membre si evident, nici in raporturile cu tertii. O asemenea posibilitate a fost adusa in discutie cu prilejul negocierii TUE, dar ideea nu a fost acceptata de statele membre pe motiv ca le-ar limita excesiv exercitiul suveranitatii. In consecinta, cazurile in care actiunea membrilor poate fi federalizata prin decizii urgente ale Comisiei europene sunt limitate exclusiv la politica interna a Uniunii si numai cand este vorba de crize grave in aprovizionarea cu bunuri critice si de calamitati naturale. Or, in speta, calamitatea este Medusa von der Leyen, cu stapanii ei din umbra si acolitii ei la vedere.
Nu ar fi pentru prima oara cand Comisia von der Leyen forteaza interpretarea tratatelor, dar de aceasta data, ar fi mai mult decat o interpretare, respectiv de-a dreptul o incalcare, care teoretic ar putea fi reclamata si sanctionata la CJUE. Spun teoretic intrucat si CJUE (ca si CEDO sau CPI) au fost politizate si nu mai ofera garantiile unei judecati corecte.
In aceste conditii, decizia Comisiei - ilegala, inoportuna si imorala, neprovocata, ilegitima si imorala - nu va fi pusa pur si simplu in aplicare de statele care au in depozit fonduri suverane rusesti. Ea nu le scuteste de raspundere si cu atat mai putin de consecintele comerciale obiective ale actului, constand in prabusirea pietelor financiare occidentale.
Asta ma face sa cred ca gestul este mai degraba unul simbolic, reflectand disperarea “grupului infractional organizat von der Leyen” si menit sa ii acopere neputinta de a obtine prelungirea razboiului din Ucraina.
Cei care nu vor sa imparta raspunderea (materiala, politica, legala si morala) cu acest grup trebuie sa se delimiteze clar si net de deciziile sale si chiar sa exercite actiunile judiciare de care dispune, precum si procedurile politico-juridice oferite de dreptul UE, pentru a evita sau, dupa caz, pune capat abuzului. Atentie Romania.

Sursa foto: Digi 24


 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani