Coronavirusul da in vileag colonialvirusul!
Este
usor de observat ca masurile luate de guvernul Orban pentru
infruntarea crizei economice, generata in parte de epidemia de
coronavirus, tintesc dintre cele trei paliere principale afectate de
criza doar unul: firmele!
Cat
despre oameni si banci parca nici n-ar fi in ecuatie! Opozitia a
reactionat sever: cum sa nu se actioneze asupra cererii, respectiv sa
se sprijine direct consumatorii, adica oamenii?! Si imediat a initiat
proiecte de lege privind amanarea la plata a ratelor la credite,
vizandu-se deci si bancile. Guvernul a replicat ca s-a urmarit
supravietuirea firmelor si prin implicatie pastrarea locurilor de
munca. Argument corect, motivatie incompleta!
In
esenta s-a petrecut ceva de asteptat. Constransi de coronavirus sa
se arate cat mai mantuitori, politicienii, indiferent de tabara, s-au
facut a uita conditia de colonie a Romaniei, care nu poate face
ce vrea, ci doar ce i se permite din partea stapanilor externi, si
care oricum nu-si poate ea permite sa faca ce ar trebui pentru ca nu
dispune de posibilitati si resurse. Din pacate pentru domniile lor,
conditia de colonie, oricat de ascunsa s-ar dori sa fie, scoate
coltii la vedere tocmai la ananghie! Respectiv, asa cum este acum!
In
primul rand, cei care au acuzat ca masurile economice anticoronavirus
au venit cu intarziere ar fi trebuit sa nu treaca peste realitatea pe
care o cunosc prea bine ca era nevoie ca aceste masuri sa fie
aprobate mai intai la Bruxelles sau sa primeasca un „Ausweis” de
la Berlin, ca sa-i spunem mai pe nume!
In
al doilea rand, cei ce au invocat pentru masurile
economico-financiare anticoronavirus de luat exemple de prin SUA
sau Germania delireaza pur si simplu. In cadrul sistemului
centru-periferie din colonialismul actual, aceste tari se afla la un
cap si periferia Romania exact la celalalt. Dinspre periferii spre
centrele de putere exista anual transferuri uriase de bogatii si
resurse – in cazul Romaniei de cateva bune zeci de miliarde dolari
(sau euro), indeosebi in urma externalizarii fara fiscalizare a
profiturilor transnationalelor – care permit centrelor respective
sa fie generoase cu „ai lor”, in timp ce periferiile trebuie sa
fie cat mai zgarcite cu „ai lor”!
In
al treilea rand, emblematic pentru colonialismul contemporan,
idiotenia „statului minimal” este recomandata de zor periferiilor
de catre cei din centrele de putere (ca sa nu le impiedice cumva
expansiunea companiilor proprii), dar nu este catusi de putin
aplicata la ei acasa! Astfel incat statul american sau statul german
sunt state puternice, in vreme ce statul roman este un coate-goale
fara resurse, fara putere. Si acest lucru se vede violent la o adica,
atunci cand vine de pilda coronavirusul!
In
al patrulea rand, incriminata „marginire” a ajutoarelor economice
doar la firme are explicatii coloniale precise! La ce ar folosi
ajutoarele pentru oameni, care oricum n-ar putea fi decat derizorii,
daca firmele, adica locurile lor de munca, se duc dracului? Ar mai
vietui putin consumul si apoi ar muri complet! Si cui ar fi fost sa
se dea ajutoarele pentru oameni: IT-istilor care nu platesc impozite
desi au salarii triple fata de medie, sefilor corporatisti care
castiga de 25-30 ori mai mult decat salahorii romani sau
„diasporistilor flutura-vant”, intorsi acasa, caci, cu joburi
pasagere sau sezoniere, au ramas fara vreun rost prin tarile pana
acum ale fagaduintei aducandu-si aminte subit de Romania, mai ales ca
isi cer si recompense pentru voturile dirijate tocmai spre cei acum
la guvernare?! Nu intentionez cumva sa-i scuz pe liberali –
caci cu un Citu, obsedat de aiureala cu „statul minimal”, oricum
ne va fi papat gaia si fara coronavirus! – dar e mai realist cum
s-a procedat. Acestea sunt limitele unei colonii! Sau sa se fi
indreptat ajutorul catre cei cu credite bancare?! Cu ce sunt mai
merituosi acestia, in conditiile vitrege ale coronavirusului, decat
ceilalti pe care saracia sau bancile insele i-au exclus dintre
contractantii anteriori de imprumuturi?! Noroc ca aceasta problema a
rezolvat-o BNR, banca centrala ce se da, prin abuz, drept „a
Romaniei”, cand ea este de fapt un lustruitor asiduu de ghete al
bancilor straine.
In
al cincilea dar nu ultimul rand, sa vedem cum stam de fapt cu
firmele. In domeniu se
va resimti „efectul de ciur”. Din pacate, transformarea Romaniei
intr-o colonie a luat forma dramatica a „splitarii” economiei de
pe teritoriul Romaniei in doua economii distincte si fiintand
separat: cea straina, dominanta, care detine resursele strategice,
activele strategice, parghiile strategice, si cea romaneasca,
subalterna, careia nu-i ramane decat sa puna pingele si sa dea mereu
inapoi! Prima n-are angarale sociale sau statale, ci doar „grija”
de a face profit. Cea romaneasca, mica si subcapitalizata, are toate
angaralele pe cap (aparare, ordine publica, servicii secrete, sector
bugetar, sanatate, educatie) si va trebui sa suporte si costul
masurilor economice, bune sau rele, luate pentru infruntarea crizei.
Desi practic cele doua economii nu prea au legaturi intre ele,
masurile economice vizeaza „ansamblul economic” care exista mai
mult in statistici decat in realitate. Si atunci consecintele vor fi
filtrate de un ciur invizibil, dar extrem de selectiv.
S-ar
putea eventual spune ca in privinta celei mai importante masuri –
respectiv garantarea (deocamdata pana la 5 miliarde lei pe ansamblu)
a unor credite acordate IMM-urilor – n-ar avea ce ciur sa
existe,deoarece IMM-urile se afla in economia romaneasca, nu in cea
straina, unde domina transnationalele. Sa nu ne grabim cu
verdictele: peste 80% dintre IMM-uri n-au avut niciodata de-a face cu
un credit bancar, rata de autofinantare este in IMM-uri de aproape
trei patrimi, iar bancile contribuie la finantarea lor prin credite
in proportia ridicola de sub 8%! Deci, daca nu statul le da
creditul de sustinere, ci doar le garanteaza creditul luat tot de la
o banca este mai mult ca sigur ca, in majoritate coplesitoare,
IMM-urile se vor lipsi de facilitatea cu pricina, preferand
falimentul decat sa aiba de-a face cu o banca ce nu le-a acordat de
fapt pana acum decat ostilitate!
Ciurul
va opera in forta in privinta celei de-a doua masuri: suportarea de
catre stat a platii somajului tehnic. In afara firmelor din turism,
hoteluri, restaurante, transport in cazul carora lucrurile sunt mai
clare, nu se stie de fapt ce se va intampla in restul sectoarelor,
unde grosul din facilitatea respectiva va fi extras de capitalul
strain, care, fara ezitari trebuie spus, nu este eligibil pentru
ajutoare din partea statului roman daca motivele de intrerupere
temporara a activitatii nu sunt nicidecum din vina acestuia, precum
in cazul de fata! Oricum, transnationalele isi vor continua sau nu
activitatea in Romania in epoca postcoronavirus in functie de
interesele lor globale si nu cumva in functie de interesele Romaniei
sau chiar de generozitatea statului roman in materie fiscala,
improbabila de altfel in epoca postcoronavirus. Dar chiar daca
isi vor lua hala in spate si vor pleca din Romania, sa fim convinsi
ca n-o vor face inainte de a-si incasa de la statul roman sustinerea
pentru somajul tehnic pe o anumita perioada, pe care si-o vor ticlui
contabil pentru a cadea pe conditiile de acordare (tehnica este
arhirodata in cazul profiturilor ca sa ocoleasca fiscalizarea).
