Grid star
eveniment

Numărul de pensionari a scăzut cu câteva mii în doar câteva luni

Numărul pensionarilor a scăzut cu câteva mii în trimestrul II din 2026 față de trimestrul I din 2026.

Institutul Național de Statistică (INS) a dezvăluit vineri, 11 septembrie 2026, că în trimestrul II din 2026 numărul mediu de pensionari a fost de 4.913.000 de persoane, în scădere cu 7.000 de persoane față de trimestrul I 2026.

 

Comunicatul INS:

 

Pensia medie lunară a înregistrat o creștere de 0,3% în trimestrul II 2026 față de trimestrul I 2026

 

În trimestrul II 2026:

-numărul mediu de pensionari a fost de 4913 mii persoane, în scădere cu 7 mii persoane față de trimestrul I 2026; numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4573 mii persoane, în scădere cu 4 mii de persoane față de trimestrul precedent;

-pensia medie lunară (luând în calcul sumele brute plătite de casele de pensii pentru toate categoriile de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.) a fost de 2942 lei, în creștere cu 0,3% față de trimestrul precedent;

-indicele pensiei medii reale calculat, ca raport între indicele pensiei nominale nete și indicele prețurilor de consum, a fost de 98,1%.

 

Trimestrul II 2026 comparativ cu trimestrul II 2025

 

Comparativ cu trimestrul II al anului precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 5 mii persoane, iar cel al categoriei aparținând asigurărilor sociale de stat a crescut cu 11 mii persoane;

Atât pensia medie lunară, cât și pensia medie lunară de asigurări sociale de stat au crescut, comparativ cu același trimestru al anului precedent cu 0,3%.

 

Trimestrul II 2026 comparativ cu trimestrul I 2026

 

Numărul mediu de pensionari a fost în scădere cu 7 mii persoane faţă de trimestrul precedent, la fel ca numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat care a scăzut cu 4 mii persoane;

Pensia medie lunară a înregistrat o creștere de 0,3% faṭă de trimestrul precedent, în timp ce pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut cu 0,04%.

 

Trimestrul II 2026

 

Pensionarii de asigurări sociale de stat deţin ponderea majoritară (93,1%) în numărul total de pensionari de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă este preponderent (80,7%), urmaţi de beneficiarii pensiilor de urmaş, cu o pondere de 9,6%, şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,0%. În schimb, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate și anticipate parțial, a căror pondere a fost de 1,6%.

În ceea ce privește numărul pensionarilor de asigurări sociale cu pensii pentru limită de vârstă, femeile reprezintă 55,0% din totalul acestora, respectiv 2174 mii femei.

Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la 4 pensionari la 10 salariați în Municipiul București şi în judeṭul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariați în judeţul Teleorman, respectiv la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Vaslui.

Pensia medie brută de asigurări sociale de stat a fost de 2821 lei, iar pensia medie nominală netă a fost 2700 lei. Pensia medie nominală netă pentru limită de vârstă a reprezentat 52,5% din câștigul salarial mediu net (57,9% în trimestrul precedent).

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1350 de lei (2229 lei în județul Botoșani, 2274 lei în județul Vrancea și 2285 lei în județul Vaslui față de 3579 lei în Municipiul București, 3498 lei în județul Hunedoara și 3331 lei în județul Brașov).

Pensia medie lunară de asigurări sociale pentru femei a fost mai mică decât cea a bărbaților în cazul tuturor categoriilor de pensii, chiar și în categoriile în care numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaților. În cazul pensiei pentru limită de vârstă, pensia aferentă femeilor a reprezentat 6 3,0% din cea a bărbaților. Cea mai mare discrepanță s-a înregistrat la pensiile anticipate și anticipate parțial, unde pensia medie a femeilor a reprezentat 60,8% din cea a bărbaților, iar cele mai apropiate valori la pensia de invaliditate, gradul II (1061 lei pentru femei, față de 1310 lei pentru bărbați).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea indemnizației sociale, în trimestrul II 2026, a fost de 885,9 mii persoane, din care:

-844,1 mii persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, echivalentul a 18,5% din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat;

-37,9 mii persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, echivalentul a 35,5% din totalul pensionarilor agricultori;

-3,9 mii persoane din sistemul militar, echivalentul a 1,7% din totalul pensionarilor militari”.

 

>>Raportul INS

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani