Proiect de lege pentru deducerea cheltuielilor cu achizitia, utilizarea si intretinerea vehiculelor ecologice (Document)
19 June 2025 17:36 Lumea Banilor 942
Se cere deducerea cheltuielilor cu achizitia, utilizarea si intretinerea vehiculelor ecologice. In acest sens a fost depus in Senat Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal initiat de mai multi parlamentari ai Partidului Oamenilor Tineri (POT).
Concret, se cere introducerea in Codul fiscal a unei prevederi exprese care sa pemita deducerea cheltuielilor cu achizitia, utilizarea si intretinerea vehiculelor ecologice, atunci cand acestea sunt utilizate in interesul activitatii economice:
“Prezenta initiativa legislativa umareste introducerea posibilitatii de deducere fiscala integrala a cheltuielilor efectuate de persoanele juridice pentru achizitia, intretinerea si utilizarea vehiculelor nepoluante, in special biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice, mopede electrice, scutere electrice sau alte mijloace de micromobilitate”.
In expunerea de motive se arata ca in contextul actual al crizei climatice si al angajamentelor intemationale asumate de Romania in materie de protectie a mediului, este esential ca legislatia nationala sa promoveze si sa stimuleze utilizarea de mijloace de transport nepoluante, precum bicicletele, trotinetele electrice, mopedele electrice sau alte vehicule cu emisii zero. Cu toate acestea, legislatia fiscala in vigoare nu prevede in mod expres posibilitatea deducerii acestor cheltuieli, ceea ce determina o intepretare restrictiva
din partea organelor fiscale.
Iata ce prevede proiectul:
“Sunt considerate cheltuieli deductibile, in intelesul prezentului titlu, cheltuielile efectuate de contribuabili pentru achizitia, intretinerea si utilizarea vehiculelor fara motor termic (biciclete, trotinete, monocicluri electrice sau alte vehicule de micromobilitate), in scopul desfasuarii activitatii economice sau pentru deplasarea angajatilor la / de la locul de munca”.