Studentia costa
02 October 2023 18:30 Lumea Banilor 965Aproximativ jumatate dintre studenti vor fi sprijiniti financiar de catre familie in acest an universitar, rezulta dintr-un sondaj realizat de CEC Bank in parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.
Astfel, aproximativ 43% dintre respondenti declara ca isi vor sprijini copiii din punct de vedere financiar pe perioada studiilor universitare, in timp ce peste 30% spun ca vor acoperi doar jumatate din cheltuieli, deoarece acestia beneficiaza de bursa. Pe de alta parte, 1 din 4 studenti (peste 27%) vor lucra pe perioada studiilor, conform raspunsurilor date in cadrul sondajului.
Cei mai multi dintre studenti au ales sa studieze la Politehnica si in domeniul economic (aproximativ 22% la fiecare dintre cele doua domenii), optiunile fiind urmate de medicina (circa 17%), drept (aproximativ 10%) si facultati de limbi straine.
Aproape jumatate dintre cei care parcurg studiile universitare vor locui la camin pe timpul studiilor, in timp ce aproximativ 29% vor sta cu chirie, iar putin peste 24% vor locui acasa.
Nota: Aceasta rubrica este destinata zvonurilor. Luati informatiile ca atare!