Grid star
analize

Un rege peste 56 de state, mai ieftin decat presedintele unui singur stat

Spectaculoasa prezenta in tara noastra a Regelui Charles al III-lea, comportamentul sau exceptional, emotionant, este un bun prilej de a ne obliga sa facem un calcul simplu. Ce costuri si ce beneficii are un asemenea rege in raport cu Marea Britanie si ce costuri si ce beneficii ne aduce noua un sef de stat de genul lui Klaus Iohannis?

Toate cheltuielile si toate veniturile Casei Regale a Marii Britanii sunt la vedere. In prezent, Regele Charles al III-lea este considerat sef de stat pentru tot ce inseamna Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord plus Commonwealth. Sunt in total 56 de state ale lumii, cu 2,5 miliarde de locuitori. Anual, institutia regala este finantata cu 577 de milioane de euro, dar, atentie, aduce statului britanic venituri de 2,88 de miliarde de euro. Aceste venituri sunt generate intre altele de vanzarea biletelor de intrare pe proprietatile Casei Regale catre zeci si zeci de milioane de turisti, de incasarile realizate de colectia regala de arta, care se ridica la impresionanta suma de 57 de milioane de euro pe an, de vanzarile realizate de magazinele de suveniruri, in valoare de 82 de milioane de euro pe an. Desigur, grosul beneficiilor Marii Britanii este generat de numarul urias de turisti care viziteaza Regatul Unit atrasi fiind chiar de prezenta si activitatea celei mai vechi monarhii din Europa. Si, cum precizam mai sus, toate costurile si toate veniturile sunt la vedere. Accesibile oricarei persoane. Sa aruncam o scurta privire si in Romania.

Suntem o republica si deci avem un presedinte, indiferent cum se numeste el. Insa de cand a devenit presedinte Klaus Iohannis, cele mai multe cheltuieli ale Administratiei Prezidentiale au fost secretizate. Si apropo de transparenta versus lipsa de transparenta, Klaus Iohannis a sters sperios si istoria institutiei pe care o reprezinta. Din dispozitia lui, toata arhiva de pe site-ul Cotroceniului, anterioara preluarii primului sau mandat, a fost stearsa. Institutia prezidentiala, respectiv presedintele Romaniei, sub aspect material cel putin, nu ne aduce niciun beneficiu. Ea inseamna doar cheltuieli, multe dintre ele inutile, cum sunt voiajele familiei in aeronave de mare lux. Nu numai deplasarile in strainatate ale presedintelui Klaus Iohannis sunt extrem de costisitoare, ci si deplasarile in tara. In care nu merge decat insotit de o intreaga armata de SPP-isti. Prin comparatie, ati avut posibilitatea sa-l vedeti pe monarhul Marii Britanii deplasandu-se cu jovialitatea si modestia lui caracteristica printre oamenii simpli din Romania, fara a se feri sa dea mana cu ei, lasandu-se sarutat si sarutand la randul sau oameni din popor.

In plus, poate putini dintre dvs. stiti cate opere de caritate a facut el in aceasta tara. Mai mult, toate proprietatile din Romania ale Regelui Charles al III-lea aduc venituri atat la bugetele locale, cat si in bugetul a sute si sute de familii. Ca sa nu mai vorbim despre beneficiile indirecte realizate din turismul din ce in ce mai dezvoltat, turism stimulat tocmai de legaturile dintre Charles al III-lea si tinuturile transilvane, precum si de faptul ca, in mod voluntar, el s-a transformat in cel mai important promotor al Romaniei si turismului romanesc. Mai are rost sa amintim in acest context ca si presedintele Klaus Iohannis dispune de sase proprietati, achizitionate in conditii dintre cele mai dubioase, pentru care si acum datoreaza statului roman sume importante de bani, proprietati de pe urma carora, in mod evident, nu beneficiaza niciun concetatean de-al sau?

Sa nu ne joace feste fastul alaiurilor Casei Regale a Marii Britanii. Chiar si acest fast, pe langa prestigiu, atrage turisti si aduce statului venituri. In ceea ce-l priveste pe presedintele Klaus Iohannis sau oricare alt presedinte al Romaniei, singurul beneficiu pe care l-ar putea avea statul ar fi ca acesta sa-si indeplineasca indatoririle asa cum scrie in Constitutie. Ceea ce nu prea se intampla.

Si, pentru a fi mai explicit, voi lua ca exemplu singurul proiect de tara la care s-a angajat Klaus Iohannis. "Romania educata”. Ati vazut cu totii ce a iesit. Dar ceea ce nimeni inca nu a vazut este cat s-a cheltuit pentru acest mare esec. Este impropriu sa spunem ca un rege, desigur un rege bun, este mai putin costisitor decat un presedinte rau sau bun. Pentru ca, asa cum se vede din bilantul oficial furnizat de statul britanic, regele aduce bani la buget, in timp ce un presedinte doar cheltuie.

sursa: corectnews.com

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani