Grid star
eveniment

BANI DE LA UE – Ministerul Investitiilor a lansat programul. Sunt milioane de euro

Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE) condus de Adrian Caciu (foto), da startul implementarii perioadei de programare pentru exercitiul financiar 2021 – 2027 prin lansarea primului apel de proiecte la nivel national. Banii vor fi folositi pentru angajarea de personal calificat, capabil sa gestioneze eficient proiecte complexe.

Potrivit lui Caciu, primul apel national al perioadei financiare 2021 – 2027 este finantat prin primul program aprobat de Comisia Europeana din cele 16 aferente politicii de coeziune pentru perioada 2021 – 2027, Programul Asistenta Tehnica:

"Lucram cu motoarele turate la maximum sa recuperam intarzierile si sa aducem fondurile in tara. Multe dintre ghidurile programate pentru anul 2023 sunt gata si sunt in transparenta sau urmeaza sa fie puse pentru ca beneficiarii sa-si poata pregati proiectele, iar luna august va fi o luna de lansari apeluri, vorbim de minimum 20”.

Interventiile finantate prin PoAT asigura capacitatea operationala si instrumentele necesare unei functionari eficiente a organizatiilor publice si private ce au responsabilitati de programare, evaluare, comunicare, management, monitorizare si control al programelor.

Personal calificat

Prin apelul de proiecte finantat prin PoAT 2021 – 2027 in cadrul Prioritatii 1 “Asigurarea functionarii sistemului de coordonare si control al fondurilor FEDR, FC, FSE+, FTJ si gestionarea programelor”  se urmareste asigurarea de personal calificat, capabil sa gestioneze eficient proiecte complexe, intr-un context de guvernare pe mai multe niveluri, pentru institutiile publice direct implicate in gestionarea si implementarea programelor cofinantate din fondurile europene. Suma alocata Prioritatii 1 este de 573.236.366 euro, din care FEDR 254.169.243 euro.

Perioada de depunere a proiectelor in cadrul acestui apel a inceput in 19 iulie 2023, ora 12:00 si se va inchide in 31 decembrie 2023, ora 23:59. Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte poate fi consultat AICI.

Potrivit ministerului Investitiilor, sprijinul acordat prin Programul Asistenta Tehnica are un rol semnificativ in imbunatatirea capacitatilor institutionale si individuale, in vederea atingerii unui nivel ridicat de pregatire profesionala a resurselor umane, care constituie unul din pilonii principali ai capacitatii administrative cu impact pozitiv in ceea ce priveste managementul si implementarea fondurilor europene nerambursabile alocate Romaniei in cadrul Politicii de coeziune 2021-2027.

Alte informatii despre PoAT, AICI

Informatii despre noul sistem informatic MySMIS2

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani