Grid star
eveniment

EXPORTURILE AU DEPASIT IMPORTURILE – Deficitul balantei comerciale, mai mic cu miliarde de euro (Document)

Exporturi mai mari, importuri mai mici inregistreaza Romania. Astfel, exporturile au crescut cu 4,6%, in primele sapte luni, la 55,085 miliarde euro, iar importurile au scazut cu 1,1%, la 70,689 miliarde euro, comparativ cu aceeasi perioada din 2022.

Potrivit Institului National de Statistica, in luna iulie 2023, exporturile FOB au insumat 7,656 miliarde euro, iar importurile CIF au insumat 9,937 miliarde euro, rezultand un deficit de 2, 281 miliarde euro. Fata de luna iulie 2022, exporturile din iulie 2023 au scazut cu 3,0%, iar importurile au scazut cu 11,5%. Deficitul balantei comerciale (FOB/CIF) in perioada ianuarie-iulie 2023 a fost de 15,603 miliarde euro, mai mic cu 3,2 miliarde euro (-17,0%) decat cel inregistrat in perioada similara din 2022.

Date statistice

In perioada ianuarie-iulie 2023, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse:

-masini si echipamente de transport (44,8% la export si 36,3% la import);

-alte produse manufacturate (30,3% la export si 29,2% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri in primele sapte luni a fost de 40, 104 miliarde euro la expedieri si de 52 miliarde euro la introduceri, reprezentand 72,8% din total exporturi si 73,6% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 14,98 miliarde euro la exporturi si de 18,682 miliarde euro la importuri, reprezentand 27,2% din total exporturi si 26,4% din total importuri.

Precizari tehnice:

Soldul balantei comerciale FOB/CIF se calculeaza pe baza valorii exportului FOB si a importului CIF, ca diferenta intre acestea. Soldul negativ al balantei comerciale se numeste deficit, iar cel pozitiv se numeste excedent.

Pretul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezinta pretul la frontiera tarii exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport pana la punctul de imbarcare, precum si toate taxele pe care bunul trebuie sa le suporte pentru a fi incarcat la bord.

Pretul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezinta pretul la frontiera tarii importatoare, care cuprinde atat elementele componente ale pretului FOB, cat si costul asigurarii si transportului international.

CSCI, Rev.4. - Clasificarea Standard de Comert International

*Cititi aici datele INS

 

 

 

 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani