Grid star
eveniment

FINANTELE SE IMPRUMUTA DE LA POPULATIE – Cea mai mare dobanda oferita depaseste 7%. Fondurile vor fi utilizate pentru finantarea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice

Statul se imprumuta de la populatie, iar banii obtinuti vor fi folositi pentru finantarea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice.

Astfel, incepand de miercuri, 23 august 2023, romanii pot accesa o noua transa de titluri de stat TEZAUR, cu maturitati de 1 an si 3 ani, cu dobanzi anuale de 6,30% si, respectiv, 7,20%. Titlurile de stat au valoare nominala de 1 leu si sunt in forma dematerializata.

"Fiecare emisiune de titluri de stat pe care o punem la dispozitie ne arata interesul romanilor pentru oportunitati solide de a economisi in siguranta. In cadrul editiei anterioare a TEZAUR, peste 30.000 de romani au ales sa investeasca aproape 1,4 miliarde de lei. Randamentul atractiv si riscurile minime fac din acest instrument o modalitate foarte buna de a face economiile sa produca, fiind un instrument accesibil in care nu exista restrictii privind suma ce poate fi depusa” , a declarat ministrul de Finante, Marcel Bolos.

Titlurile de stat pot fi cumparate:

-Intre 23 august – 14 septembrie online, numai de catre persoanele fizice care sunt inregistrate in Spatiul Privat Virtual pentru titluri lansate prin intermediul unitatilor Trezoreriei Statului. Operatiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectata, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului catre un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesati Ghid Tezaur online si Tezaur online;

-Intre 23 august – 15 septembrie 2023 de la sediul unitatilor Trezoreriei Statului;

-Intre 23 august – 14 septembrie 2023 in mediul urban si 23 august – 13 septembrie 2023 in mediul rural, prin subunitatile Postei.

Venituri neimpozabile

Dobanda este anuala, platibila la termenele prevazute in prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise in cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile si se pot rascumpara in avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri in cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anularii subscrierilor deja efectuate doar in perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii. Veniturile obtinute din investirea in titluri de stat lansate de Ministerul Finantelor sunt neimpozabile.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani