Grid star
eveniment

INDEMNIZATII PENTRU FAMILIILE CU MAI MULTI COPII – Cea mai mica treapta prevazuta in proiect este echivalentul unui salariu minim net lunar (Document)

Propunerea legislativa privind stimularea cresterii natalitatii, sprijinirea copilului si familiilor care prevede acordarea unei indemnizatii lunare pentru persoanele care au in intretinere mai mult de 2 copii a fost depusa in Senat.

Potrivit initiatorilor, declinul demografic, fenomen global care afecteaza in mod direct economiile si societatile, este o problema majora in multe tari, iar Romania nu face exceptie. Populatia a scazut in mod constant in ultimii ani, iar acest lucru are consecinte negative pe toate planurile.

Criza demografica este una dintre cele mai severe provocari pe termen mediu si lung cu care se confrunta tara noastra. Pe acest fond, piata fortei de munca si sistemele de pensii si de sanatate vor fi grav dezechilibrate in viitor. Potrivit statisticilor oficiale, populatia Romaniei s-a redus intre cele doua recensaminte din 2011 si 2021 cu 1,1 milioane locuitori, respectiv 5,3%, se arata in expunerea de motive.

Ajutorul acordat

Astfel, se propune acordarea unei indemnizatii lunare pentru persoanele care au in intretinere mai mult de 2 copii, pana

la varsta de 18 ani:

a) echivalentul unui salariu minim net lunar pentru cele care au 3 copii;

b) echivalentul unui salariu minim net si jumatate pentru cele care au 4 copii;

c) echivalentul a doua salarii minim nete pentru cele care au 5 copii;

d) echivalentul a doua salarii minim nete si jumatate pentru cele care au 6 copii si mai mult.

Aceasta indemnizatie nu tine cont de veniturile realizate si nici nu va fi impozitata, dar exista si o conditie pentru cei care o vor primi, daca legea va fi adoptata: sa realizeze venituri.

De asemenea, propunerea vizeaza masuri si pentru stimularea constructiei de crese si gradinite in parteneriat public-privat, care sa sprijine familiile.

*Cititi aici proiectul de lege

 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani