Presedintele CCIR, Mihai Daraban: Romania este poarta de intrare in UE pentru companiile din Turcia
29 April 2026 13:10 Lumea Banilor 122
Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), Mihai Daraban (foto), a participat miercuri, 29 aprilie 2026, la ceremonia de deschidere a evenimentului „Delegatia Comerciala si Intalnirile de Afaceri Turcia–Romania”, organizat de Adunarea Exportatorilor din Turcia (TIM).
Evenimentul a reunit exportatori de top din Turcia si reprezentanti ai mediului de afaceri romanesc in cadrul unor sesiuni de intalniri business-to-business (B2B), acoperind sectoare precum: industria auto, chimie, constructii, produse alimentare, medicale si ambalaje.
In cadrul ceremoniei de deschidere, presedintele CCIR, Mihai Daraban, a subliniat avantajul competitiv pe care il ofera Romania companiilor turce care aleg sa se inregistreze pe piata locala.
"Inregistrarea unei companii in Romania nu inseamna doar prezenta pe piata romaneasca. Inseamna intrarea in Uniunea Europeana pe cea mai accesibila si mai prietenoasa poarta pe care o ofera blocul comunitar. Din momentul in care o companie turca se inregistreaza in Romania, devine persoana juridica romana si, prin urmare, persoana juridica a Uniunii Europene, cu toate
drepturile care decurg din acest statut. Vorbim despre acces la fonduri europene, participare la licitatii publice din toate cele 27 de state membre, acces la instrumente financiare si programe de finantare dedicate companiilor europene. Acest lucru nu este o facilitate administrativa, este un avantaj strategic foarte important".
La randul sau, E.S. Özgür Kivanç Altan, Ambasadorul Republicii Turcia la Bucuresti, a declarat:
"Turcia este cel mai important partener comercial al Romaniei din afara Uniunii Europene. Romania este, la randul sau, numarul unu pentru noi in aceasta parte a lumii. Investitiile turce in Romania depasesc 12 miliarde de dolari, si subliniez ca vorbim despre economie reala, nu despre instrumente financiare abstracte. Companiile noastre de constructii contribuie concret la modernizarea infrastructurii romanesti. Companiile noastre de energie au investit aproape 2 miliarde de euro doar in 2024 in fotovoltaic. Aceasta este cooperarea care conteaza”.