REVITALIZAREA RELATIILOR ECONOMICE CU ALBANIA – Presedintele Camerei de Comert a Romaniei s-a intalnit cu noul ambasador al Republicii Albania in Romania
26 February 2024 14:16 Lumea Banilor 1094Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) CCIR se implica in revitalizarea relatiilor economice cu Albania. Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Mihai Daraban (foto dreapta), a avut luni, 26 februarie 2024, o intrevedere cu noul ambasador al Republicii Albania in Romania, E.S. Enkeleda Merkuri (foto stanga), in scopul dinamizarii relatiilor economice bilaterale.
"Relatia diplomatica dintre Romania si Albania are o vechime de peste 110 ani, martor al prieteniei dintre cele doua state fiind chiar imnul de stat albanez, a carui muzica este compusa de Ciprian Porumbescu. In momentul de fata, Albania se afla in plin proces de aderare la Uniunea Europeana, ceea ce arata modul in care aceasta tara a progresat in ultima perioada, atat din punct de vedere economic, cat si politic. Albania poate invata din experienta Romaniei in ceea ce priveste procesul de aderare, dar mai ales din cel de post aderare care, din nefericire, ne-a demonstrat ca birocratia si coruptia sunt cele mai mari piedici in atragerea de fonduri europene”, a declarat presedintele CCIR, Mihai Daraban.
“O componenta foarte importanta a activitatii mele ca nou ambasador al Albaniei in Romania va fi diplomatia economica, o revitalizare a schimburilor comerciale dintre cele doua state ducand implicit si la o mai buna colaborare pe plan politic. Pentru Albania, tara dumneavoastra reprezinta un partener de bune practici in ceea ce priveste procesul de aderare la Uniunea Europeana in care suntem implicati, iar CCIR poate avea un rol determinant in acordarea de consultanta pe componenta economica. Exista proiecte comune in care pot fi implicate mediile de afaceri din cele doua state, energia fiind un domeniu de importanta strategica pentru Albania”, a declarat ambasadorul Republicii Albania in Romania, E.S. Enkeleda Merkuri.