ULTIMA ZI: AVERTISMENTUL ANAF – Declaratia unica. 25 Mai. Cine trebuie sa o completeze
24 May 2022 16:16 Lumea Banilor 110925 mai 2022 este termenul limta pentru depunerea Declaratiei Unice (DU) privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice (Formular 212)
Declaratia unica se completeaza si se depune de catre persoanele fizice care in anul de impunere au realizat, individual sau intr-o forma de asociere, venituri/pierderi din Romania sau/si din strainatate si care datoreaza impozit pe venit si contributii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. ANAF recomanda ca declaratia sa fie depusa prin mijloace electronice de transmitere la distanta, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, respectiv:
-prin intermediul serviciului „Spatiul privat virtual” (SPV);
-pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnatura electronica calificata.
Procedura
De asemenea, formularul poate fi depus si in format hartie, direct la registratura organului fiscal sau prin posta, cu confirmare de primire. Data depunerii declaratiei in format hartie este data inregistrarii acesteia la organul fiscal sau data depunerii la posta, dupa caz.
“Pentru completarea si depunerea declaratiei unice contribuabilii pot solicita sprijin, astfel:
-apeland Serviciul central de asistenta telefonica a contribuabililor – Call – center, la numarul de telefon 031.403.91.60;
-prin e-mail, accesand Formularul de contact disponibil pe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ si in serviciul Spatjul Privat Virtual.
In plus, pe pagina de Facebook a ANAF si pe canalul de Youtube vor fi publicate modele de completare a DU.
Pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala se regasesc toate informatiile detaliate despre declaratia unica (Formularul 212 pentru descarcare, baza legala, modele de completare a DU, Brosura privind DU etc.), acestea putand fi accesate la urmatorul link – https://static.anaf.ro/static/10/SPV/info_spv.htm”, potrivit ANAF.