32.588 MILIOANE EURO IN VISTIERIA ROMANIEI - Situatia BNR pentru luna septembrie 2020
02 October 2020 13:16 Lumea Banilor 103932.588 milioane euro se afla in vistieria Romaniei. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a prezentat situatia pe luna septembrie 2020.
Potrivit unui comunicat emis de BNR, joi, 01 octombrie 2020, rezervele valutare, se situau la nivelul de 32.588 milioane euro. Situatia este raportata la data de 30 septembrie 2020, si este comparata cu sfarsitul lunii august 2020, cand BNR avea 35.768 milioane euro. Deci se observa o scadere.
In acelasi context, dar analizand rezultatul in oglinda cu luna septembrie aferenta anului 2019, rezervele valutare au suportat de asemenea un usor declin. Astfel, 35.423 milioane euro insumau rezervele valutare la BNR, la data de 30 septembrie 2019.
In cursul lunii septembrie 2020 au fost desfasurate operatiuni de intrari si iesiri, precum:
- Intrari de 304 milioane euro. Acestea reprezinta modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, respectiv alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice (MFP);
- Iesiri de 3.484 milioane euro. Acestea reprezinta serviciul datoriei publice externe din luna septembrie 2020, insumand 2.171 milioane euro, respectiv modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit.
Pe de alta parte, rezerva de aur a Romaniei este de 103,6 tone, in septembrie 2020, similar cu luna septembrie 2019.
BNR mai subliniaza faptul ca, rezervele internationale ale Romaniei, adica valute plus aur, au fost de 39.963 milioane euro, la 30 septembrie 2020. In comparatie cu 40.225 milioane euro, la 31 august 2019.