Grid star
antreprenoriat

Ajutor de stat de 1 miliard de lei pentru noua companii. Aflati unde se duc fondurile

Ministerul de Finante condus de Tanczos Barna (foto) finanteaza cu peste 1 miliard de lei noua companii sub forma unui ajutor de stat pentru realizarea de investitii. Pana in prezent, MF a semnat finantarea a noua proiecte de investitii in valoare de 2,381 miliarde lei, iar ajutorul de stat aprobat este de peste 1,012 miliarde lei.

Societatile care au primit ajutor de stat sunt: CHIMCOMPLEX SA BORZESTI, PIRELLI TYRES ROMANIA SRL, OMNIA EUROPE SA, SAINT-GOBAIN GLASS ROMANIA SRL, ROSAVIS PROD SRL, MESSER ROMANIA GAZ SRL, UNIVERSAL ALLOY CORPORATION EUROPE SRL, SC T AND T AGRIFARM SRL si DAW BENTA ROMANIA SRL. Ministrul de Finante a declarat ca sunt investitii in industria agroalimentara, chimica, auto, aeronautica si in prelucrarea sticlei, care, impreuna, depasesc 2 miliarde de lei, din care peste 1 miliard de lei reprezinta ajutor de stat:
“Astfel, contribuim la echilibrarea balantei comerciale a Romaniei, prin reducerea importurilor si cresterea exporturilor, iar efectul multiplicator al proiectelor va fi unul considerabil".

Plata se realizeaza dupa efectuarea cheltuielilor eligibile

Schema de ajutor de stat instituita prin H.G. nr.300/2024, pentru stimularea dezvoltarii regionale prin investitii ale caror costuri eligibile depasesc 50 milioane lei, are un buget total de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Scopul demararii schemei este sa stimuleze cresterea economica prin sprijinirea investitiilor in tehnologii noi si sustenabile si, totodata, sa incurajeze dezvoltarea antreprenoriala. De asemenea, impactul social al schemei este unul important pe termen lung, avand in vedere ca proiectele finantate prin schema de ajutor de stat vor duce la dezvoltarea activitatilor economice ale intreprinderilor situate in regiunile mai putin dezvoltate, utilizarea produselor si serviciilor oferite de furnizorii locali.
Acordurile de finantare se vor emite pana la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza in perioada 2025-2032. Plata ajutorului de stat se realizeaza dupa efectuarea partiala sau totala a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finantare, in limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ajutorul de stat se va acorda in baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de constructii, achizitie de echipamente si active necorporale, iar activele aferente investitiei trebuie sa fie noi.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani