Grid star
business capital

Balanțul sumbru la 7 luni: datoria externă a crescut, deficitul balanței de plăți s-a adâncit. Investițiile nerezidenților, de peste patru ori mai mici

Datoria externă a României a crescut în primele 7 luni ale anului 2026 comparativ cu perioada ianuarie-iulie 2025, a anunțat Banca Națională a României marți, 15 septembrie 2026.

Este vorba despre un majorare cu 2,73%, până la 234,879 miliarde de euro.

La rândul lui, deficitul balanței de plăți s-a agravat cu 3,71%, până la 16,29 miliarde de euro.

Dar cea mai abruptă scădere a fost înregistrată în materie de investiții directe ale nerezidenților. Acestea s-au micșorat de peste patru ori: de la 4,915 miliarde euro în intervalul ianuarie-iulie 2025 la 1,127 miliarde euro în aceeași perioadă a anului curent.

 

Explicaţiile BNR:

 

În perioada ianuarie-iulie 2026 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 16 290 milioane euro, comparativ cu 15 707 milioane euro în perioada ianuarie-iulie 2025. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 88 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 680 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 773 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 402 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1 127 milioane euro (comparativ cu 4 915 milioane euro în perioada ianuarie – iulie 2025), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 1 407 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 280 milioane euro.

În perioada ianuarie-iulie 2026, datoria externă totală a crescut cu 6 416 milioane euro, până la 234 879 milioane euro. În structură:

- datoria externă pe termen lung a însumat 182 210 milioane euro la 31 iulie 2026 (77,6 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 1,1 la sută față de 31 decembrie 2025;

- datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2026 nivelul de 52 669 milioane euro (22,4 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 9,4 la sută față de 31 decembrie 2025.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,7 la sută în perioada ianuarie-iulie 2026, comparativ cu 18,4 la sută în anul 2025. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 iulie 2026 a fost de 5,7 luni, comparativ 6,0 luni la 31 decembrie 2025.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2026 a fost de 91,4 la sută, comparativ cu 104,4 la sută la 31 decembrie 2025”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani