Grid star
eveniment

Bolojan, somat sa majoreze salariul minim: “Masurile propuse de actualul guvern, sub pretextul salvarii tarii, sunt extrem de nocive, duc la saracirea populatiei”

Cartel Alfa ii cere premierului Ilie Bolojan (foto dreapta, langa Nicusor Dan) sa majoreze salariul minim de la 4.050 la 4.250 lei din 2026. Sindicatele arata ca masurile propuse de actualul guvern, sub pretextul ‘salvarii tarii’ sunt extrem de nocive, duc la saracirea populatiei si creeaza dificultati majore pentru activitatea economica cu consecinte pe termen mediu si lung.

Cartel Alfa ii reproseaza lui Bolojan ca in loc sa creasca salariul minim garantat in plata, care se aplica lucratorilor din sectorul economic, cei care participa in mod direct la cresterea economica, “prin inghetarea salariului minim doriti de fapt sa validati prin lege evaziunea fiscala si sa respingeti cresterea veniturilor la bugetul de stat. Cu alte cuvinte, doriti  reducerea deficitului excesiv doar prin sacrificarea cetatenilor si prin protejarea capitalului si a sponsorilor de partid”.

Prezentam comunicatul Cartel Alfa:

"Domnule Prim Ministru,
 
Membrii Consiliului General al CNS Cartel ALFA, reuniti in sedinta in perioada 10-12 decembrie 2025, analizand masurile guvernamentale, au constatat:
    A. Consensul aparent obtinut in cadrul coalitiei pentru masurile pe care le sustineti ca Prim Ministru nu trebuie confundat cu sustinerea cetatenilor pentru aceste masuri; Mai mult decat atat, acest consens si aparenta sustinere, se reflecta in mass-media prin controlul detinut de partide asupra principalelor canale mediatice, si nu trebuie confundat cu acordul cetatenilor pentru masurile luate de actualul guvern. Daca nu intelegeti acest lucru, va aflati pe o pista gresita si intr-o grava eroare. Masurile propuse de actualul guvern, sub pretextul ‘salvarii tarii’ sunt extrem de nocive, duc la saracirea populatiei si creeaza dificultati majore pentru activitatea economica cu consecinte pe termen mediu si lung.
    B. O mare parte a populatiei, inclusiv membrii nostri de sindicat, au inteles dificultatile tarii datorate atat unui context international complicat, dar mai ales unor guvernari autohtone iresponsabile. Au inteles ca prioritatile sunt orientate catre acoperirea deficitului excesiv. Cu toate acestea, in privinta masurilor intreprinse sau propuse de guvernul pe care il conduceti, constatam incoerente si contradictii serioase:
    • Pe de o parte, asistam la reducerea veniturilor salariale, inclusiv prin reducerea sporurilor (care ar fi trebuit sa fie corelate cu conditiile de munca), inghetarea salariilor personalului bugetar si a pensiilor, reduceri mascate de personal si intentia de inghetare a tuturor veniturilor; In acelasi timp si in sens opus, continua cheltuielile desantate a institutiilor bugetare cu achizitii de servicii si produse nejustificate in perioada de criza nationala; masurile pentru diminuarea marii evaziuni si colectarea la buget se lasa asteptate, iar privilegiile categoriilor protejate politic raman in cea mai mare parte neatinse;
    • Astfel, aplicarea masurilor de austeritate se face numai pentru salariati, pensionari, simpli cetateni, prin:cresterea taxelor:
          -scaderea salariilor;
          -inghetarea salariilor si a pensiilor in plata;
          -mentinerea inflatiei ridicate;
          -lipsa de masuri pentru mentinerea costului de trai in limite suportabile (energie, locuire, alimente);
          -intentia de inghetare a salariului minim pe economie garantat in plata;

          -prin blocarea reformei fiscale pentru alinierea la prevederile Cartei sociale europeane si ale Conventiei nr. 102 a Organizatiei Internationale a Muncii, documente ratificate de statul roman, conform carora contributia lucratorului la totalul cheltuielilor sociale nu trebuie sa depaseasca 50% din acestea, ceea ce nu este cazul in Romania, unde contributia lucratorilor acopera 83% din necesarul fondului de pensii si 64% din necesarul fondului de sanatate, principalele cheltuieli sociale.

      Fara aplicarea echilibrata a masurilor de austeritate:

    • pentru decidentii politici care ne-au adus in situatia dificila de astazi, printre care sunt nenumarati membri ai partidului d-voastra. Constatam ca in continuare partidele politice primesc subventii uriase de la bugetul statului, ca indemnizatiile parlamentarilor si sumele alocate acestora raman neschimbate, uneori majorate, ca salariile demnitarilor nu au fost reduse prin lege cu cel putin 30%, precum s-a actionat in cazul celorlalte categorii de lucratori;
    • pentru capital, care este protejat in realizarea profiturilor.
      Reamintim faptul ca din 2018 Romania reprezinta un paradis fiscal, derogand capitalul de orice raspundere sociala. Prin transferul integral de taxe sociale din responsabilitatea angajatorului in sarcina lucratorului, statul obliga cetatenii, simpli contribuabili, sa preia pe umerii lor responsabilitatea capitalului privat de a asigura partea sa din responsabilitatea sociala, prin participarea la fondul de sanatate si fondul de pensii. Mai grav, astazi afirmati ca politica de protejare a profiturilor societatilor trebuie sa continue.
      Continuarea mentinerii indemnizatiilor de management sfidatoare la unitatile cu capital majoritar sau integral de stat si a numarului exagerat de mare a membrilor desemnati in Consiliile de administratie, reprezentanti de altfel desemnati de catre partide.

Va reamintim ca un simplu sef de depozit, garanteaza cu o cota din venitul sau salarial si casa proprie pentru siguranta gestiunii, in timp ce managerii, pentru situatia intreprinderilor, nu garanteaza cu nimic.
 
In loc sa cresteti salariul minim garantat in plata, care se aplica lucratorilor din sectorul economic, cei care participa in mod direct la cresterea economica, prin inghetarea salariului minim doriti de fapt sa validati prin lege evaziunea fiscala si sa respingeti cresterea veniturilor la bugetul de stat.
Cu alte cuvinte, doriti  reducerea deficitului excesiv doar prin sacrificarea cetatenilor si prin protejarea capitalului si a sponsorilor de partid.
 
Domnule Prim Ministru,

Trebuie sa aveti politici echilibrate pentru tara, care sa urmareasca realizarea justitiei sociale, nu masuri protectioniste pentru grupurile de interese.
Nu trebuie sa urati lucratorii si cetatenii tarii pe care o conduceti temporar.
Fata de analiza de mai sus, membrii Consiliului General al Confederatiei Nationale Sindicale Cartel ALFA va solicita cresterea salariului minim garantat in plata, conform legii in vigoare, la cel putin valoarea de 4.350 lei".

Sursa foto: Facebook Nicusor Dan

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani