CALDURA IN BUCURESTI: VIN BANII – Ministrul Dezvoltarii a semnat. Actul normativ a fost trimis la Monitorul Oficial
10 December 2022 10:32 Lumea Banilor 877Ministrul Dezvoltarii, Cseke Attila, a semnat pentru alocarea de bani cu privire la sistemul de termoficarea a Capitalei, dar si a altor orase.
Cseke a aprobat repartizarea catre bugetele locale a sumei de 354.062.964,20 lei, in vederea cofinantarii, prin Programul Termoficare a lucrarilor de modernizare, retehnologizare, extindere, respectiv de infiintare a sistemelor de alimentare centralizata cu energie termica a localitatilor. Din aceasta suma, Constanta beneficiaza de 110.921.128,53 lei, iar pentru Bucuresti se aloca 242.072.921,99 lei.
Finantare si pentru Arad
De asemenea, ministrul Dezvoltarii a aprobat suplimentarea, din bugetul MDLPA, a lucrarilor de modernizare a unor retele termice din municipiul Arad, in valoare de 1.068.913,68 lei. Ministrul a precizat ca alocarea are la baza documentele tehnice depuse de unitatile administrativ-teritoriale care au fost aprobate de Comisia interministeriala de coordonare a Programului. Actul normativ a fost trimis catre publicare in Monitorul Oficial.
Valul Renovarii
Ministrul Dezvoltarii a mai semnat si 61 de noi contracte finantate prin componentele C5 – Valul Renovarii si C10 – Fondul Local din Planul National de Redresare si Rezilienta. Contractele au fost incheiate intre autoritatile publice locale din 54 de unitati administrativ-teritoriale si Ministerul Dezvoltarii si au o valoare totala de 1.073.935.370,33 de lei.
Astfel, prin Valul Renovarii, au fost semnate 25 de contracte, in valoare totala de 252.939.124,72 de lei, cu 18 autoritati locale, pentru lucrari de eficientizare energetica si asigurarea sigurantei seismice si la incendiu a blocurilor de locuinte si a cladirilor publice.
Prin Fondul Local, au fost semnate 36 de contracte, in valoare totala de 820.996.245,61 de lei, cu 36 de autoritati locale, pentru innoirea parcului de vehicule destinate transportului public, prin achizitionarea de vehicule nepoluante, precum si pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achizitionarea de puncte de incarcare pentru vehicule electrice. Pana in prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 1.135 de contracte de finantare, in valoare totala de 10.409.988.447,31 de lei.