Grid star
camere de comert

CCIR organizează Forumul de la Neptun, cea mai amplă reuniune a organizațiilor reprezentative ale României

Camera de Comerț și Industrie a României organizează, între 11 și 12 august 2026, Forumul de la Neptun, cea mai amplă reuniune a organizațiilor reprezentative ale României, care aduce în același loc mediul de afaceri, organizații patronale și sindicale, camere de comerţ şi industrie, universități, Academia Română, organizații profesionale, organizații ale consumatorilor și reprezentanți ai societății civile.

Președintele CCIR Mihai Daraban (foto) a anunțat vineri, 7 august 2026, că la finalul evenimentului va fi adoptată Declarația de la Neptun – „un document programatic care va sintetiza concluziile şi aşteptările participanților, prezentat public”.

 

Iată invitația semnată de Mihai Daraban:

 

„Apel la responsabilitate națională

Forumul de la Neptun – 11-12 august 2026

Stimată Doamnă / Stimate Domn,

Camera de Comerţ şi Industrie a României vă invită, în perioada 11-12 august 2026, la Centrul Internațional de Conferințe Neptun, pentru Forumul de la Neptun.

Este cea mai amplă reuniune a organizațiilor reprezentative ale României, care aduce în același loc mediul de afaceri, organizații patronale și sindicale, camere de comerţ şi industrie, universități, Academia Română, organizații profesionale, organizații ale consumatorilor și reprezentanți ai societății civile.

Pentru un dialog real și echidistant, au fost invitate toate partidele politice parlamentare.

Pentru jurnaliști, Neptun înseamnă acces concentrat. Timp de două zile, în acelaşi perimetru se află oameni pe care, în restul anului, îi prindeți separat și cu săptămâni de agendă: lideri de business, președinți de patronate şi sindicate, rectori, academicieni, decidenţi politici. Interviuri, reacții și poziții relevante, la zi, într-un singur loc.

Într-un moment în care România se confruntă cu presiuni economice și sociale majore și cu o nevoie evidentă de stabilitate și decizie, mesajele nu vor fi de complezenţă. Se vor face declarații care vor conta despre fiscalitate, investiții, locuri de muncă şi direcţia economică a țării. Este evenimentul în care societatea românească se adresează, direct și responsabil, decidenților politici.

La finalul evenimentului va fi adoptată Declarația de la Neptun. Un document programatic care va sintetiza concluziile şi aşteptările participanților, prezentat public.

Considerăm că mesajele transmise de la Neptun trebuie să poată fi auzite, în timp real, de întreaga Românie.

Vă așteptăm la Neptun”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani