CUTREMUR PE PIETELE FINANCIARE DIN STATELE UE – Iata prioritatile ESMA
19 November 2020 12:14 Lumea Banilor 960Este cutremur pe pietele financiare din statele Uniunii Europene (UE). Asa s-ar traduce, intr-un limbaj obisnuit afirmatiile lui Steven Maijoor, presedintele Autoritatii Europene pentru Valori Mobiliare si Piete (ESMA), in cel mai recent discurs.
Concret, Maijoor ne spune ca atunci cand fondurile de investitii se confrunta cu probleme de lichiditati, nu doar sistemul financiar poate fi afectat ca urmare a relevantei sistemice a fondurilor de investitii. Ci, vizati, sunt si investitorii individuali care pot fi impactati puternic, prin prisma unor masuri de interzicere a rascumpararilor.
In acest context incarcat de deznadejde, ESMA a stabilit 5 prioritati pentru a imbunatati rezistenta acestor fonduri de investitii.
Este vorba despre:
- supravegherea continua cu privire la alinierea strategiei de investitii a fondurilor, a profilului de lichiditate si a politicii de rascumparare;
- supravegherea continua a evaluarii riscului de lichiditate;
- raportarea profilului de lichiditate al fondului;
- cresterea disponibilitatii si utilizarea instrumentelor de administrare a lichiditatii;
- supravegherea procesului de re-evaluare a preturilor intr-un context de incertitudine privind evolutia preturilor, noteaza Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), intr-un raport emis recent.
Mai mult, in baza noilor puteri de convergenta obtinute, ESMA a stabilit prioritatile de supraveghere strategica pentru autoritatile nationale competente.
Pentru anul 2021, ESMA se va axa asupra urmatoarelor actiuni:
- costurile si taxele aplicate de fondurile de investitii;
- imbunatatirea calitatii datelor raportate in baza Regulamentului privind pietele de instrumente financiare (MiFIR).
In egala masura, presedintele ESMA, subliniaza necesitatea unui cadru macro – prudential pentru fondurile de investitii, mai este subliniat in raportul ASF.