Datoria Romaniei a crescut cu 24 miliarde euro. Aflati la cat a ajuns
15 January 2026 11:30 Lumea Banilor 541
Romania se indatoreaza din ce in ce mai mult. Potrivit Bancii Nationale a Romaniei condusa de Mugur Isarescu (foto), in perioada ianuarie - noiembrie 2025, datoria externa totala crescut cu 24,002 miliarde euro, pana la 227,512 miliarde euro.
In structura:
• datoria externa pe termen lung a insumat 178,599 miliarde euro la 30 noiembrie 2025 (78,5 la suta din totalul datoriei externe), in crestere cu 14,2 la suta fata de 31 decembrie 2024;
• datoria externa pe termen scurt a inregistrat la 30 noiembrie 2025 nivelul de 48,913 miliarde euro (21,5 la suta din totalul datoriei externe), in crestere cu 3,7 la suta fata de 31 decembrie 2024..
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,0 la suta in perioada ianuarie - noiembrie 2025, comparativ cu 21,5 la suta in anul 2024. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri si servicii la 30 noiembrie 2025 a fost de 6,0 luni, comparativ cu 5,7 luni la 31 decembrie 2024.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculata la valoarea reziduala, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2025 a fost de 103,5 la suta, comparativ cu 103,6 la suta la 31 decembrie 2024.
Deficitul s-a marit
In perioada ianuarie-noiembrie 2025, contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 27,140 miliarde euro, comparativ cu 26,060 miliarde euro in perioada ianuarie-noiembrie 2024. In structura acestuia, balanta bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 260 milioane euro, balanta serviciilor a inregistrat un excedent mai mare cu 11 milioane euro.
Balanta veniturilor primare a consemnat un deficit mai mare cu 1, 012 miliarde euro, iar balanta veniturilor secundare a inregistrat un excedent mai mic cu 339 milioane euro.