FARA IMPOZIT – Data limita pentru cumpararea titlurilor de stat
13 September 2023 18:55 Lumea Banilor 960Mai este putin timp pana cand puteti achizitiona titluri de stat fara sa platiti impozit. Ministerul de Finante a lansat o nua transa de titluri de stat TEZAUR, cu maturitati de 1 an si 3 ani, cu dobanzi anuale de 6,30% si, respectiv, 7,20%. Titlurile de stat au valoare nominala de 1 leu si sunt in forma dematerializata.
Titlurile de stat pot fi cumparate:
-Intre 23 august – 14 septembrie online, numai de catre persoanele fizice care sunt inregistrate in Spatiul Privat Virtual pentru titluri lansate prin intermediul unitatilor Trezoreriei Statului. Operatiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectata, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului catre un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesati Ghid Tezaur online si Tezaur online;
-Intre 23 august – 15 septembrie 2023 de la sediul unitatilor Trezoreriei Statului;
-Intre 23 august – 14 septembrie 2023 in mediul urban si 23 august – 13 septembrie 2023 in mediul rural, prin subunitatile Postei.
Venituri neimpozabile
Dobanda este anuala, platibila la termenele prevazute in prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise in cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile si se pot rascumpara in avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri in cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anularii subscrierilor deja efectuate doar in perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii. Veniturile obtinute din investirea in titluri de stat lansate de Ministerul Finantelor sunt neimpozabile.