Grid star
business capital

Finantele cauta bani si baga titlurile de stat pe bursa. Castigurile nu se impoziteaza

Cu un deficit bugetar de 11 miliarde lei, Ministerul Finantelor cauta sa faca rost de bani. Iar una din solutiile gasite este emiterea de titluri de stat. Astfel, Finantele deruleaza in perioada 7 – 14 martie o noua oferta publica de vanzare de titluri de stat Fidelis dedicata populatiei. Este a doua oferta de titluri de stat Fidelis din 2025 derulata prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti (BVB) si a 22-a din momentul reluarii programului FIDELIS, din iulie 2020. Prin intermediul precedentelor 21 de oferte, Ministerul Finantelor a atras de la populatie peste 45 miliarde lei (9 miliarde euro).

Noua oferta Fidelis include sase emisiuni, doua in euro si patru in lei, dintre care una este dedicata donatorilor de sange. Pe transa donatorilor pot fi plasate ordine doar de catre investitorii care au donat sange din 1 septembrie 2024 pana la finalul perioadei de oferta, respectiv 14 martie 2025.
Data estimata de admitere la tranzactionare a titlurilor de stat FIDELIS este 20 martie 2025. Veniturile obtinute in urma investitiei in titlurile de stat FIDELIS, atat din dobanzi, cat si din castigurile de capital sunt neimpozabile.

Deficit urias

Reamintim ca Executia bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2025 s-a incheiat cu un deficit de 11,01 miliarde lei, respectiv 0,58% din PIB fata de deficitul de 7,89 miliarde lei, respectiv 0,45% din PIB aferent lunii ianuarie 2024.
Cifrele ministerului de Finante arata ca veniturile totale au insumat 46,75 miliarde lei, in scadere cu 1,4% (an/an), pe fondul reducerii fondurilor europene si a unor categorii de venituri curente - incasari din TVA (ca urmare a majorarii rambursarilor de TVA in ianuarie) si accize (efect de baza ridicat in ianuarie 2024). In acelasi timp se remarca contributii pozitive mai insemnate in cazul incasarilor din impozitul pe salarii si venit si contributii de asigurari. Exprimate ca pondere in PIB, veniturile s-au ajustat cu 0,24 puncte procentuale: -0,15 puncte procentuale in cazul veniturilor din fonduri europene si -0,09 puncte procentuale in cazul veniturilor curente. 
Incasarile din impozitul pe salarii si venit au totalizat 6,86 miliarde lei, inregistrand o crestere de 62,4% (an/an), determinata de avansul semnificativ al incasarilor din impozitul pe dividende (+256,5%), pe seama dividendelor distribuite in anul 2024, cu retinerea cotei de impozit de 8%. Totodata, evolutii pozitive au fost consemnate si in cazul incasarilor din impozitul pe salarii (13,3%) - peste dinamica fondului de salarii din economie (12,2%1), si impozitul pe veniturile din pensii (26,3%). 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani