Grid star
analize

Lectiile pe care trebuie sa le invatam din avaria sistemelor energetice din Spania si Portugalia

Ovidiu Demetrescu

Cateva comentarii referitoare la avaria sistemelor energetice din Spania si Portugalia. In afara de lucrurile stiute, comentate si aparute pe diverse comunicate oficiale referitoare la avarie si restaurarea alimentarii cu energie electrica a consumatorilor din toata Peninsula Iberica, as vrea sa fac si cateva comentarii de natura tehnica si calitativa referitoare la aceasta avarie. 

E un incident major. In momentul in care niste orase mari, o tara intreaga ca Portugalia si mare parte din Spania, raman fara alimentare cu energie electrica, vorbim de implicatii majore in absolut toate domeniile de viata ale unei societati moderne. Ganditi-va numai la impactul in toate sectoarele vietii: 
-se opreste alimentarea cu apa care este facuta cu pompe electrice;
 -se opresc lifturile:
 -se opresc toate serviciile;
 -se opresc si transporturile electrificate, activitatea aeroportuara, portuara;
 -evident s-au oprit bancomate si asa mai departe. 
Retelele de telecomunicatii sunt perturbate sau chiar nu mai functioneaza si revin la sisteme de urgenta. Spitalele sunt afectate, desi majoritatea ar trebui sa aiba generatoare pentru regimul de urgenta, nu stim cate din aceste generatoare au functionat cu adevarat si pentru cate ore au avut capacitate de functionare si daca au avut capacitate sa alimenteze intreaga unitate spitaliceasca cu energie sau numai infrastructura critica pentru salile de operatii si salile de ATI aferente spitalului respectiv. Incerc sa va fac o imagine a ce inseamna lipsa de alimentare cu energie intr-o tara intreaga. Pierderile estimate cred ca vor sari de un miliard de euro si cred ca cel mai important lucru dupa ce vom afla exact cauzele si modul cum s-a propagat aceasta avarie, cred ca cel mai important lucru este sa tragem niste invataminte si sa vedem cum putem sa evitam aceste, sau sa limitam, sa evitam acest tip de avarii, sau sa limitam daunele produse de o astfel de avarie. 
In primul rand, un lucru este clar. A crescut complexitatea retelelor si ca operatorii de distributie si de transmisie sa poata sa gestioneze aceste retele, trebuie accelerat ritmul de digitalizare, ca sa poti avea informatia cu o granulatie cat mai fina in timp real. 
2. In afara de aceasta digitalizare, verificarea si introducerea de raspunsuri automate inteligente in timp real asupra unor astfel de incidente si am sa detaliez un pic aici si spun asa raspuns in timp real inseamna milisecunde. Asta inseamna in timp real intr-o avarie de sistem energetic. Operatorul uman nu are capacitatea sa intervina multitasking in milisecunde pe mai multe planuri ale unei astfel de avarii si de aceea trebuie sustinut si ajutat cu inteligenta artificiala si cu sisteme automate si asta inseamna, revin la punctul 1, digitalizarea in continuare accelerata a retelelor si introducerea la nivel din ce in ce mai profund a inteligentei artificiale pentru gestionarea retelelor si prevenirea unor astfel de evenimente. 
3. Un alt lucru important si o concluzie care se desprinde din aceasta avarie este necesitatea introducerii elementului de stocare in retele si automatizarea unei astfel de stocari distribuite. Existenta unor elemente de stocare ar putea preveni si ajuta reteaua atat in partea de consum cat si in partea de generare in regim de urgenta imediata a unui supliment de putere pentru astfel de momente. Stocarea este singurul element versatil care poate sa raspunda atat pe consum cat si pe producere de energie la un astfel de incident si atunci necesitatea introducerii pe scara larga a unor sisteme de stocare este o conditie esentiala pentru supravietuirea si pentru trecerea sistemelor energetice in urmatoarea lor etapa de dezvoltare. E clar ca aceasta tranzitie de la combus - tibilii clasici, de la era clasica a combustibilor fosili, in special carbune, se realizeaza catre regenerabile. Un carburant important si un rol important in zona asta de tranzitie energetica il joaca gazul, pe care eu personal il consider un combustibil de tranzitie inspre energia regenerabila, gazul care iti asigura flexibilitate in operare si sanatate, este un combustibil mult mai curat decat carbunele, atat din punct de vedere al emisiilor de CO2, cat si al insusi manevrabilitatii lui din punct de vedere fizic. Ganditi-va asa ca o centrala pe carbune trebuie sa aiba haldele acelea de carbune, mai are haldele de steril, de cenusa arsa, si toate astea au un impact semnificativ ecologic asupra mediului, pe cand o centrala pe gaz pur si simplu are o teava de gaz de alimentare si atat, fara reziduri, iar rezidurile de gaze care se degaja sunt suficient de bine tratate si ajung in atmosfera cu un grad de emisii si de poluare mult, mult mai redus decat cele pe carbune. Este mai putin de 40% comparativ cu o centrala pe carbune, sunt emisiile unei centrale pe gaz. 
Neluand in considerare cenusa, zgura si ce alte produse secundare rezulta dupa arderea carbunelui intr-o termocentrala clasica. Deci revenind, acestea sunt elementele esentiale. Romania a facut investitii si a promovat foarte mult investitiile in energie regenerabila, dar nu trebuie sa uitam de investitiile in modernizarea retelor. Retelele noastre sunt vechi, deja cel putin 70% din ele au durata de viata depasita, durata normala de exploatare depasita si este imperios necesar sa investim in retelele viitorului, in retelele digitale si in intarirea capacitatii de transmisie pe aceste retele. Ce invatam? Ce avem de facut? Toate unitatile de infrastructura critica ar trebui sa-si revizuiasca politica de backup si de black start sau restart de functionare neintrerupta in cazul unei astfel de avarii energetice, de exemplu, spitalele, telecomunicatiile, sistemul financiar, si alti detinatori si operatori de infrastructura critica. Daca au generatoare de urgenta sa verifice functionalitatea lor, sa faca o mentenanta regulata, sa le porneasca in mod regulat, in fiecare luna sa verifice carburantul si eventual sa-si modifice solutia de furnizare de energie in caz de urgenta, trecand poate de la solutia clasica pe generatoare la o solutie moderna bazata pe baterii, care de ce nu ar putea sa aiba un rol dual sa ajute si operatorul de retea sa stabilizeze reteaua in momentele in care are nevoie de astfel de baterii. Introducerea in planurile de investitii si rezilienta ale operatorilor de infrastructura critica a obligativitatii asigurarii cu surse independente de producere si stocare a energiei electrice corect dimensionate. 

Si la modul aplicat, concret, as pune in sacina operatorilor de distributie de energie electrica asigurarea unui minim de generatoare de rezerva mobile care sa poata fi transportate si pornite in timp foarte scurt pentru alimentarea unor consumatori critici sau unor parti de retea. Evident, toate acestea trebuiesc dimensionate corect si amplasate corect in retea, in nodurile de retele si la punctele de alimentare ale infrastructurii critice, iarasi infrastructura de telecomunicatii trebuie revizuita in special pentru sistemele critice, pentru operatorii de retea de energie si de gaz si sa avem cumva acea redundanta cladita in sistem cu sistemul acela pe fir care merge. Cam acestea ar fi cateva consideratii importante si cred ca lectiile pe care trebuie sa le invatam din aceasta avarie sunt: sa revizuim cu oameni competenti o strategie energetica, fara sa fie una copy-paste, luata din ultimii 20 de ani, hai sa punem si noi acolo, de toate pentru toti, cu lista de proiecte, cu ce ne dorim, consumatori, vulnerabili si asa mai departe, toata aceasta problematica, cumva dusa, dar care nu o vad critica pentru sistemul energetic. 
Ceea ce vad eu critic pentru sistemul energetic sunt intr-adevar rezilienta in operare si capacitatea de a trece peste astfel de momente. Suntem intr-o etapa de trecere catre energia regenerabila si facem aceasta tranzitie fara sa tinem cont ca avem un element lipsa in sistem: stocarea. Suntem extrem de vulnerabili, da, stiu, sunt unii care o sa-mi spuna, da, avem capacitate de stocare in hidrocentralele si lacurile Hidroelectrica da, dar si acolo depindem de hidraulicitate si depindem de niste echipamente care trebuie sa fie retehnologizate si aceste lacuri si hidrocentrale sunt numai o parte a solutiei. Deci va spun cu toata responsabilitatea ca va fi o perioada foarte delicata si daca nu investim super rapid in niste capacitati noi si nu punem in functie capacitati noi de producere si de stocare, mai ales de stocare, nu stiu cum vom trece peste acest hop. 
Revin si cu unul din proiectele mele de suflet, proiectul Tarnita, acumulare hidroelectrica prin pompaj. Un astfel de proiect este mai mult decat necesar pentru securitatea si rezilienta energetica a Romaniei si de ce nu si pentru un rol regional de securitate energetica. In acest moment inca ne facem ca il facem cu surle si trambite, anulam dupa aceea reluam, iar facem al nu stiu catelea studiu de fezabilitate. Oameni buni, ce fezabilitate mai vrei sa faci, s-au facut nu stiu cate studii de fezabilitate, solutia tehnica e simpla, clara clasica, s-a inventat acum mai bine de 100 de ani: construiesti rezervorul superior, folosesti lacul existent ca rezervor inferior si intre ele construiesti hidrocentrala. Personal, cred ca cea mai in masura companie sa faca acest proiect este Hidroelectrica. Va spun cu toata sinceritatea si celeritatea, oricarui alt operator i-ai incredinta aceasta misiune nu are nici oameni pregatiti si nici capacitatea sa o faca, si pentru securitatea energetica a Romaniei acest obiectiv trebuie sa fie detinut si operat de Romania, de o companie romaneasca. Aceasta este opinia mea strict personala, profesionala si apolitica.

Sursa: Piata Financiara

Sursa foto: Facebook Ovidiu Demetrescu

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani