Grid star
eveniment

LEGE PENTRU SPRIJINIREA FAMILIILOR CU COPII – Alocatii de 600 lei, deduceri acordate celor cu salarii mici si medii, tichete sociale de 1.500 lei pe luna (Document)

Propunerea legislativa pentru sprijinirea familiilor cu copii initiata de Partidul Social Democrat condus de Marcel Ciolacu (foto) se afla pe ordinea de zi a sedintei Camerei Deputatilor de miercuri, 9 februarie 2022. O initiativa care daca va fi adoptata, va aduce un plus de bunastare celor cu salarii mici si medii. In Senat a fost respinsa, insa Camera Deputatilor este for decizional.


Concret, se propun un set de masuri de stimulare a natalitatii, axat pe sprijinirea familiilor cu venituri reduse.

Printre acestea se numara:

-Acordarea de urgenta a alocatiei de stat pentru copii la nivelul prevazut de Ordonanta de urgenta nr. 9/2019, respectiv de 600 de lei pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani si 300 de lei pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 2-18 ani;

-Cresterea deducerilor acordate salariatilor care au copii indeosebi pentru lucratorii cu salarii mici si medii, de pana la 5000 de lei net. Prin aceasta masura se asigura cresteri de salarii nete pentru 85% din salariati. Masura reduce inechitatile salari ale si riscul de saracie in randul familiilor cu multi copii;

-Acordarea de tichete sociale pentru stimularea participarii copiilor cu varsta de pana la 6 ani la invatamantul prescolar, public si privat, in crese si gradinite. Se propune acordarea unui stimulent educational sub forma de tichete sociale in valoare de 1000 de lei pe luna pentru copiii cu varsta intre 0 - 3 ani si de 1500 de lei pe luna pentru copiii cu varsta intre 3 - 6 ani.

Deducere personala

Proiectul mai prevede si deducerea personala pentru persoanele fizice care au un venit lunar
brut de pana la 5.000 lei inclusiv, astfel:
(i) pentru contribuabilii care au un copil minor in intretinere - 1000 lei;
(ii) pentru contribuabilii care au doi copii minori in intretinere - 1500 lei;
(iii) pentru contribuabilii care au trei copii minori in intretinere - 2000 lei;
(v) pentru contribuabilii care au patru sau mai multi copii minori in intretinere -
3000 lei.
Suma reprezentand deducerea personala se atribuie fiecarui contribuabil in intretinerea caruia se afla copilul minor pana la 18 ani

Scadere semnificativa a populatiei

Initiatorii arata ca de 30 ani, Romania sufera un declin persistent al populatiei. Conform rapoartelor privind imbatranirea demografica "Rezultatele previziunii demografice oferite de Eurostat pentru Romania, indica o scadere semnificativa a populatiei, cu 5,6 milioane persoane mai putin in 2070 comparativ cu anul 2019. in 2070 estimarea Comisiei Europene privind populatia Romaniei este de 13,7 milioane persoane. Romania se afla in topul tarilor UE in ceea ce priveste impactul imbatranirii demografice asupra sustenabilitatii finantelor publice. Proiectia actualizata a cresterii cheltuielilor strict legate de imbatranirea populatiei (cheltuieli cu pensii, educatie, sanatate si ingrijire pe termen lung), indica, pentru Romania, o crestere de 6 puncte procentuale din PIB pentru perioada 2016-2070 (fata de 2,1 puncte procentuale variatie prognozata in cadrul exercitiului anterior). Media europeana fiind de 1,8 puncte procentuale in ambele runde”.
Potrivit expunerii de motive, imbatranirea demografica pune o presiune substantiala asupra ratei de crestere economica si a deficitului bugetului general consolidat pe termen mediu si lung. Contributia fortei de munca la PIB-ul potential va deveni negativa in urma imbatranirii accentuate a populatiei Romaniei. Rata de crestere a PIB potential se va reduce in urmatorii 30 de ani din cauza problemelor economice legate de imbatranirea demografica. Se mai precizeaza ca simulari realizate folosind modelarea macroeconomica arata ca o crestere cu 10% a populatiei cu varsta de peste 65 de ani conduce la o reducere cu 8% a ratei de crestere economica, are un impact negativ de 4% asupra veniturilor populatiei si o crestere cu 6% a cheltuielilor guvernamentale:

“Toate acestea impun de urgenta conceperea si implementarea unui Program national de stimulare a natalitatii”.

Iata ce prevede proiectul de lege:

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani