LIBER LA ANGAJARILE LA STAT – Numai o anumita categorie de romani beneficiaza de aceasta masura. Ordonanta a fost adoptata (Document)
17 July 2022 12:30 Lumea Banilor 1634Guvernul Ciuca a adoptat Ordonanta de Urgenta privind reglementarea unor masuri in domeniul ocuparii posturilor in sectorul bugetar. Este vorba despre o exceptie de la lege pentru a se putea face angajari in invatamant.
A fost nevoie de adoptarea OUG dupa ce executivul a decis recent suspendarea ocuparii prin concurs sau examen, incepand cu data de 1 iulie si pana la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din institutiile si autoritatile publice centrale si locale, cu exceptia posturilor unice.
Concursuri pana la sfarsitul anului
Astfel, potrivit Executivului, actul normativ permite, prin exceptie de la prevederile OUG 80/2022, organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare si nedidactice, precum si a functiilor de conducere, vacante sau temporar vacante din unitatile de invatamant preuniversitar si institutiile de invatamant superior, urmare a aprobarii de catre guvern a unui memorandum initiat de Ministerul Educatiei.
S-a avut in vedere faptul ca in perioada 1 iulie-31 decembrie la nivelul sistemului national de invatamant se desfasoara concursuri pentru ocuparea posturilor didactice din unitatile de invatamant preuniversitar si institutiile de invatamant superior, iar in situatia in care nu poate fi asigurat personalul necesar pentru buna desfasurare a procesului de invatamant ar fi afectat iremediabil dreptul la educatie al beneficiarilor directi.
Integrarea pe piata muncii
De asemenea, absolventilor studiilor universitare trebuie sa li se asigure integrarea pe piata muncii si, prin ocuparea functiilor didactice din institutiile de invatamant superior, se doreste mentinerea in tara a specialistilor cu o inalta calificare. Totodata, este necesara ocuparea functiilor de conducere cu personal care sa asigure managementul acestora pe o perioada indelungata de timp, pentru asigurarea unei bune administrari a unitatilor de invatamant.
*Proiectul OUG