Mai putini angajati la Senat. S-au finalizat procedurile legate de reducerea personalului: economie de 3,5 milioane euro
30 May 2025 17:16 Lumea Banilor 1607
Revenit la sefia Senatului dupa ce a ocupat functia de presedinte interimar al Romaniei, Ilie Bolojan (foto) anunta ca s-au finalizat toate procedurile legate de reducerea personalului Senatului. Astfel, din cele 796 de posturi, au ramas 649, dintre care 31 sunt neocupate, fiind rezervate persoanelor suspendate de drept.
Potrivit lui Bolojan, reducerea de personal s-a facut prin normarea corecta a personalului si prin reducerea posturilor de consilieri de pe langa comisii si cabinetele demnitarilor.
Seful Senatului a precizat intr-o postare pe Facebook ca diferenta dintre fondul de salarii necesar initial, de 93,9 milioane de lei anual, si cel pentru posturile reduse, de 76,4 milioane de lei anual, este de 17,5 milioane de lei – adica aproximativ 3,5 milioane de euro. Aceasta este suma care va fi economisita intr-un an, ca urmare a acestei reorganizari – o economie de peste 18% din fondul de salarii.
Prezentam anuntul lui Ilie Bolojan:
“In aceste zile s-au finalizat toate procedurile legate de reducerea personalului Senatului, ca urmare a deciziilor adoptate la inceputul anului.
Din cele 796 de posturi, au ramas 649, dintre care 31 sunt neocupate, fiind rezervate persoanelor suspendate de drept. Reducerea de personal s-a facut prin normarea corecta a personalului si prin reducerea posturilor de consilieri de pe langa comisii si cabinetele demnitarilor.
Diferenta dintre fondul de salarii necesar initial, de 93,9 milioane de lei anual, si cel pentru posturile reduse, de 76,4 milioane de lei anual, este de 17,5 milioane de lei – adica aproximativ 3,5 milioane de euro.
Aceasta este suma care va fi economisita intr-un an, ca urmare a acestei reorganizari – o economie de peste 18% din fondul de salarii. Poate nu pare o economie mare, dar in trei ani inseamna un pasaj intr-o intersectie aglomerata din Bucuresti, valoarea estimativa a unui pasaj rutier fiind de 10 milioane de euro. Ganditi-va ca astfel de reduceri se pot face la multe institutii si calculati cate pasaje s-au pierdut pana acum”.
Sursa foto: Facebook Ilie Bolojan