Legea fundaţiilor a fost promulgată: noile reglementări (Document)
03 November 2026 17:57 Lumea Banilor 156
Președintele Nicușor Dan (foto) a promulgat Legea pentru completarea Ordonanței Guvernului 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Astfel, se prevede posibilitatea fundațiilor de a constitui sucursale ca structuri teritoriale fără personalitate juridică.
Scopul este facilitarea extinderii activităților fundațiilor la nivel teritorial, îmbunătățirea accesului beneficiarilor la servicii și creșterea eficienței administrative prin posibilitatea detașării personalului și utilizării descentralizate a resurselor, fără înființarea unor noi persoane juridice.
Înființarea sucursalelor
În Expunerea de motive se arată că în reglementarea actuală, fundațiile nu dispun, în mod expres, de posibilitatea înființării de sucursale fără personalitate juridică, situație în care ele sunt dezavantajate față de asociații, care pot opera astfel de structuri.
“Necesitatea unei prezente operative la nivel local este esențială pentru fundațiile care desfășoară activități sociale, educaționale, culturale, de sănătate sau de dezvoltare regională. Infințarea sucursalelor fără personalitate juridică reduce costurile administrative și simplifică procedurile de implementare a programelor. Necesitatea reglemenfarii propuse provine și dintr-o obligație legală, care în prezent nu poate fi respectată de către fundații. Acestea desfășoară o activitate vastă (de exemplu implementare de proiecte europene), iar în foarte multe cazuri aceste activități se desfășoară paralel în mai multe localități, deseori altele decât localitatea în care fundația își are sediul principal”, precizează inițiatorii.
Actualele prevederi
Legea 273/2006 prevede că "orice subiect al unui raport juridic fiscal, inclusiv operatorul economic, instituția publică sau instituția publică locală, care are organizată o entitate, cu sau fără personalitate juridică, la altă adresa decât sediul social al subiectului respectiv, cu cel puțîn o persoană care realizează venituri din salarii, are obligația să solicite înregistrarea fiscală a entității respective, că plătitoare de salarii și venituri asimilate salariilor, la organul fiscal din subordinea ANAF în a cărui rază teritoriald se află adresa unde se desfășoară efectiv activitatea acelei entități. Obligația nu poate fi respectată de către fundații, întrucât ANAF respinge înregistrarea fiscală a entității că plătitoare de salarii și venituri asimilate salariilor fără prezentarea unei hotărâri judecătorești să ateste înscrierea structurii teritoriale în registrul asociațiilor și fundațiilor”, mai menţionează Expunerea de motive.