Grid star
eveniment

ORDONANTA PENTRU PENSII – Guvernul prelungeste perioada pana la care se poate cumpara vechimea in munca. Iata termenul limita (Document)

Ministerul Muncii a pus in dezbatere publica proiectul OUG prin care se prelungeste termenul pana la care romanii isi pot cumpara vechime in munca. Este vorba despre cei care vor sa atinga intreaga perioada de cotizare pentru a beneficia de pensie completa.

In prezent, cei ce vor sa acopere perioadele in care nu au cotizat la sistemul de pensii de stat o mai pot face, pana la 1 septembrie, prin semnarea unui contract de asigurare sociala cu casa de pensii si prin plata unor sume. Guvernul va prelungi insa perioada pana la 31 decembrie 2024.

Plati esalonate

Astfel, pana la data de 31 decembrie 2024, se poate incheia un contract de asigurare sociala in vederea obtinerii pensiei pentru limita de varsta. Plata contributiei de asigurari sociale datorate se efectueaza intr-o singura transa sau esalonat, in rate lunare. In situatia in care, la data de 31 decembrie 2024, contributia de asigurari sociale datorata nu este achitata in intregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzator platii efectuate.

Baza de calcul

Potrivit OUG 163/2020, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contributiei de asigurari sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii incheierii contractului de asigurare, in care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare in sistemul public de pensii sau intr-un sistem de asigurari sociale neintegrat acestuia, in tara, in statele membre ale Uniunii Europene sau in alte state cu care Romania aplica instrumente juridice internationale in domeniul securitatii sociale.

Perioadele de timp pentru care se poate incheia contractul de asigurare sociala si efectua plata contributiei de asigurari sociale sunt cele cuprinse intre data implinirii varstei de 18 ani si data implinirii varstei standard de pensionare. Baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale o constituie venitul lunar asigurat inscris in contractul de asigurare sociala care nu poate fi mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata in vigoare la data incheierii contractului de asigurare sociala.

*Cititi aici proiectul OUG

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani