PIATA ASIGURARILOR – Seful ASF a facut publice datele. Ce s-a intamplat in 2020
11 February 2021 14:30 Lumea Banilor 1237Piata asigurarilor din Romania a ajuns, in anul 2020, la un volum al primelor brute subscrise de 11,5 miliarde lei, in crestere cu 5% fata de anul anterior.
Anul trecut, pe segmentul asigurarilor generale, valoarea primelor brute subscrise a ajuns la 9,28 miliarde lei, in crestere cu 6% fata de anul 2019. In acelasi timp, primele brute subscrise aferente asigurarilor de viata au scazut usor, cu 2%, ajungand pana la valoarea de 2,22 miliarde lei:
”Ponderea pietei asigurarilor in Produsul Intern Brut a fost, anul trecut, de aproximativ 2,3%. Consider ca aceasta piata are un potential foarte mare si sper ca in timp ponderea in PIB va creste. Remarc insa faptul ca, desi a traversat o perioada complicata, piata s-a comportat bine, judecand lucrurile in actualul context generat de pandemia COVID-19”, a declaratpresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara Nicu Marcu (foto) in cadrul conferintei ”Quo Vadis!” cu tema Digitalizarea asigurarilor – prioritate ZERO.
RCA si sanatate
In 2020, piata RCA a atins valoarea de circa 3,97 miliarde lei, cu 5% mai mult fata de anul anterior, in timp ce pe clasa A3 – CASCO primele brute subscrise au ajuns la 2,41 miliarde lei, in crestere cu 4% in comparatie cu anul 2019:
”Imi doresc ca prin intermediul decontarii directe obligatorii, prin accentuarea procesului de digitalizare, dar si prin alte reglementari pe care le avem in plan sa echilibram piata asigurarilor si sa diminuam dependenta de segmentul asigurarilor auto obligatorii. Trebuie sa incheiem eternele dispute care se poarta in jurul subiectului RCA”, a mai declarat presedintele ASF.
Piata asigurarilor de sanatate a ajuns, anul trecut, la valoarea de 451,45 milioane lei, ceea ce reprezinta o crestere de 18% fata de anul precedent. O crestere sustinuta (68%) au avut si asigurarile de garantii, care au ajuns la un volum al primelor brute subscrise de 464,52 milioane de lei.