Plafonarea preturilor la energie: ANRE a emis Ordinul pentru furnizori
13 May 2025 09:20 Lumea Banilor 735
La 1 iulie 2025 expira plafonarea preturilor la energie, iar Comitetul de Reglementare al Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) condusa de George Sergiu Niculescu (foto) a adoptat Ordinul nr. 17/2025 pentru stabilirea unor masuri de informare a clientilor finali de energie electrica. Masurile adoptate urmaresc cresterea gradului de informare a consumatorilor, in vederea unei tranzitii clare si echitabile la incheierea, incepand cu data de 1 iulie 2025, a schemei de sprijin instituita prin Ordonanta de urgenta a Guvernului 6/2025.
Astfel, furnizorii de energie electrica vor avea obligatia de a transmite, pana cel tarziu la 10 iunie 2025, o informare scrisa, adresata fiecarui client din portofoliu propriu, cu privire la:
• incetarea schemei de sprijin pentru energie electrica incepand cu 1 iulie 2025;
• revenirea la pretul contractual stabilit intre parti, fie cel agreat la semnarea contractului, fie cel comunicat cu ocazia actualizarii conditiilor economice;
• modul de stabilire a pretului pentru clientii aflati in regim de furnizare de ultima instanta, daca este cazul;
• posibilitatea schimbarii furnizorului, proces care este gratuit si nu implica modificari de ordin tehnic;
• modalitatile de incheiere a unui contract de furnizare in regim concurential si accesul la aplicatia „Comparator oferte-tip de furnizare a energiei electrice”, de pe site-ul ANRE.
Obligatia furnizorilor
Pentru clientii care nu vor inregistra modificari de pret contractual de la 1 iulie 2025, furnizorii au obligatia de a comunica explicit pretul actual aplicabil, pentru a permite o informare corecta si decizii fundamentate privind schimbarea furnizorului sau negocierea unui nou contract.
Informarea se va transmite anexata facturii sau prin modalitatea agreata contractual astfel incat fiecare client final sa primeasca in timp util toate datele esentiale.