PLANUL DE RELANSARE AL ROMANIEI - Premierul, chemat sa dea urgent explicatii despre ce se intampla
12 July 2021 17:43 Lumea Banilor 986PSD solicita premierului si ministrului Investitiilor si Fondurilor Europene sa dea urgent explicatii in legatura cu stadiul Planului National de Redresare si Rezilienta.
Social-democratii intreaba daca a solicitat Romania oficial o noua amanare. PSD arata ca a trecut fix o luna de cand prim-ministrul Citu a anuntat ca nimeni dintre cei care lucreaza la PNRR nu pleaca in concediu pana nu termina, iar cine greseste este concediat.
Iata comunicatul PSD:
"PSD solicita premierului si ministrului Investitiilor si Fondurilor Europene sa dea urgent explicatii in legatura cu stadiul Planului National de Redresare si Rezilienta.
A solicitat Romania oficial o noua amanare? Pana cand? Care sunt motivele repetatelor esecuri in a primi aprobarea Comisiei Europene asupra PNRR?
A trecut fix o luna de cand prim-ministrul Citu a anuntat ca nimeni dintre cei care lucreaza la PNRR nu pleaca in concediu pana nu termina, iar cine greseste este concediat. Asa de bine si de sustinut s-a lucrat incat rezultatul este o noua amanare!
Guvernare rupta de realitate
Dupa cum a dezvaluit ministrul revocat al Finantelor, guvernul Citu a cerut oficial o noua amanare a depunerii PNRR, inca din 15 iunie. Insa n-a comunicat nimic opiniei publice. Romanii nu mai trebuie sa stie adevarul?
PSD condamna categoric modul incalificabil in care premierul Florin Citu si ministrul Investitiilor si Fondurilor Europene Cristian Ghinea ii mint si-i dezinformeaza cu premeditare pe romani.
Asa-zisul proces continuu de consultare cu Comisia Europeana, care ar fi menit sa reduca divergentele este, in fapt, doar expresia neputintei si incompetentei guvernamentale.
Intre timp, Romania ramane codasa Europei – deja sunt 17 tari care au PNRR-urile aprobate si urmeaza sa incaseze primii bani – si se scufunda in marasmul economic si social provocat si intretinut de o guvernare rupta de realitate si de interesul national”.