Grid star
eveniment

Reducerea impozitului pe proprietate a intrat in vigoare.Regula nu se aplica pentru toti romanii. Aflati cine beneficiaza (Document)

Ordonanta de Urgenta a Guvernului 6/2026 care prevede reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate pentru locuitorii din zona Rezervatiei Biosferei Deltei Dunarii si din Muntii Apuseni a intrat in vigoare, fiind publicata in Monitorul Oficial.

 Aceasta facilitate se aplica pentru plata impozitului pentru terenurile aferente locuintei de domiciliu, pentru cladirile folosite ca locuinte de domiciliu (exceptie fac cele utilizate pentru activitati economice) si pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.
Pentru persoanele din aceste localitati care au platit deja impozitele pentru anul 2026, sumele vor fi regularizate astfel: fie se compenseaza cu alte obligatii fiscale, fie se restituie conform legii.

Zonele din Muntii Apuseni si Biosfera Rezervatiei Delta Dunarii beneficiaza de facilitati fiscale intrucat sunt regiuni cu constrangeri naturale si economice, unde statul a decis sa intervina prin masuri de sprijin pentru a sustine populatia si activitatea economica. Facilitatile fiscale au fost introduse in anii ’90, imediat dupa tranzitia economica, ca masuri speciale de sprijin pentru zone cu constrangeri structurale majore, arata Executivul.

Iata prevederile OUG:

In cazul cladirilor folosite ca domiciliu aflate in proprietatea persoanelor care locuiesc efectiv in localitatile prevazute in Hotararea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltarii economico-sociale a unor localitati din Muntii Apuseni, cu modificarile si completarile ulterioare, si in Hotararea Guvernului nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele masuri si actiuni pentru sprijinirea dezvoltarii economico-sociale a judetului Tulcea si a Rezervatiei Biosferei «Delta Dunarii», cu modificarile ulterioare, impozitul se reduce cu 50%, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru activitati economice. 
In cazul terenurilor aferente cladirilor de domiciliu ale persoanelor care domiciliaza si locuiesc efectiv in localitatile prevazute in Hotararea Guvernului nr. 323/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, si in Hotararea Guvernului nr. 395/1996, cu modificarile ulterioare, impozitul se reduce cu 50%. 
In cazul mijloacelor de transport aflate in proprietatea persoanelor care domiciliaza si locuiesc efectiv in localitatile prevazute in Hotararea Guvernului nr. 323/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, si in Hotararea Guvernului nr. 395/1996, cu modificarile ulterioare, impozitul se reduce cu 50% pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului. 

>> OUG 6/2026

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani