Grid star
business capital

S-a dublat cererea de închiriere a spațiilor de producție

Cererea de închiriere a spațiilor de producție a fost în primul semestru din 2026 aproape dublă față de aceeași perioadă a anului trecut, arată un raport al companiei canadiene de consultanță imobiliară Colliers.

Mai exact, aproximativ 28% din tranzacțiile de închiriere anunțate public în prima jumătate a acestui an au vizat spații de producție. Este aproape dublu față de S1 2025 și mult peste media obișnuită de 10-15%.

De asemenea, circa două treimi din cerere a venit din contracte noi sau relocări din spații mai puțin competitive. În total, tranzacțiile publice au ajuns la aproximativ 340.000 de metri pătrați, cu aproximativ 20% sub nivelul din primul semestru al anului 2025, dar cu 47% peste media aceleiași perioade din 2017-2019.

Potrivit datelor analizate de Colliers, pentru fiecare euro cheltuit cu forța de muncă în domeniul transporturilor și depozitării, România generează aproximativ 2,7 euro valoare adăugată, față de circa 1,7 euro la nivelul Uniunii Europene.

Datele despre forța de muncă întăresc și mai mult acest avantaj. În iulie, niciuna dintre companiile din România din sectorul de depozitare și activități de sprijin pentru transport incluse în sondajele periodice ale Comisiei Europene nu a indicat lipsa angajaților drept factor care limitează activitatea. Aceasta. Pe de altă parte, 21% din companiile din zona euro, 49% din Polonia și 38% din Ungaria au reclamat această problemă.

România stă bine și în perspectiva atragerii de noi investiții în producție: 9 din 10 județe se află printre cele mai competitive zone din Europa pentru producători, alături de regiuni din Polonia, Franța și Spania.

Alt argument important este infrastructura, care începe să cântărească tot mai mult în deciziile companiilor. Autostrada A0 din jurul Bucureștilor crește atractivitatea unor zone considerate până recent secundare, inclusiv nordul Capitalei (Buftea), dar și zonele limitrofe din estul și sudul orașului.

Ritmul investițiilor este deja vizibil: România avea peste 1.400 de kilometri de drumuri de mare viteză la începutul anului, față de aproximativ 900 de kilometri înainte de pandemie, iar mai mult de 1.000 de kilometri se află în diferite etape de construcție.

În următorii 5-7 ani, rețeaua ar putea depăși 2.500 de kilometri, iar împreună cu intrarea completă în Schengen terestru în 2025, această extindere poate conecta mai bine regiunile și aduce noi zone pe harta investițiilor industriale și logistice.

Pe măsură ce infrastructura se extinde și interesul companiilor se diversifică, și oferta de spații industriale și logistice continuă să crească. Stocul modern a ajuns la aproape 8,3 milioane de metri pătrați la jumătatea anului, după ce a depășit pragul de 8 milioane de metri pătrați, cele mai multe livrări noi fiind în București. În următoarele două-trei trimestre ar putea fi adăugați aproximativ 500.000 mp.

În același timp, competiția dintre dezvoltatori se intensifică: CTP și WDP rămân liderii pieței, dar VGP, Element Industrial, Logicor și Industra Parks își accelerează dezvoltările. În același timp, Lion’s Head, Garbe Industrial / Fortress și Hillwood pregătesc primele proiecte locale.

Concurența mai mare dintre proprietari ajută la limitarea presiunilor asupra chiriilor și menține piața mai echilibrată. Pentru un depozit bine amplasat, de aproximativ 5.000 de metri pătrați, cu un contract de cinci-șapte ani, chiriile se situează în jurul valorii de 4,5-5 euro pe metru pătrat pe lună în zona Bucureștilor.

În anumite locații și tranzacții, nivelul poate coborî spre 4 euro pe metru pătrat pe lună sau chiar sub acest prag. Rata de neocupare rămâne sub 10% în cea mai mare parte a țării, astfel că firmele care caută suprafețe mari nu găsesc întotdeauna imediat spațiile potrivite.

Totuși, mai mulți proprietari au deja terenuri pregătite pentru noi dezvoltări în diferite regiuni, ceea ce susține oferta viitoare și păstrează piața relativ echilibrată.

Pentru restul anului, consultanții Colliers se așteaptă la o cerere mai redusă decât în anii record recenți, dar încă la un nivel bun comparativ cu perioada 2015-2019. Pe termen mediu și lung, perspectivele rămân pozitive, susținute de costurile competitive, productivitate, investițiile în infrastructură, aderarea completă la Schengen și deficitul de spații moderne raportat la populație și consum.

În opinia Colliers, piața industrială și logistică rămâne unul dintre segmentele imobiliare cu cel mai mare potențial de dezvoltare din România.

 

sursa foto: Retail-FMCG.ro

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani