Grid star
eveniment

Studentii critica masurile de austeritate ale Guvernului Bolojan. Printre nemultumiri: “fondul de burse a fost redus cu aproximativ 52%”

Studentii critica Guvernul Bolojan pentru masurile de austeritate impuse. Printre nemultumiri se numara si ca fondul de burse si protectie sociala a fost redus cu aproximativ 52%, perioada de acordare a subventiilor si burselor a fost diminuata de la intregul an calendaristic la 9 luni, iar studentii inscrisi la invatamantul cu taxa nu mai sunt eligibli pentru burse. 

Astfel, Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) condamna “lipsa de interes a Guvernului Romaniei pentru dezvoltarea unui invatamant superior echitabil si centrat pe nevoile reale ale studentilor, manifestata consecvent si demonstrata prin masurile de austeritate din ultimul an aplicate educatiei”.
Se mai arata ca dreptul studentilor la transportul feroviar a fost limitat de la 1 ianuarie 2025, prin intermediul O.U.G. 156/2024, reducerea de 90% fiind acum aplicabila doar pe ruta centru universitar – domiciliu, eliminand astfel posibilitatea studentilor de a se deplasa cu costuri reduse in scopul dezvoltarii profesionale si personale.

Prezentam comunicatul ANOSR:

“Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) condamna ferm lipsa de interes a Guvernului Romaniei pentru dezvoltarea unui invatamant superior echitabil si centrat pe nevoile reale ale studentilor, manifestata consecvent si demonstrata prin masurile de austeritate din ultimul an aplicate educatiei, a caror efecte  limiteaza accesul studentilor la transportul feroviar intern pe toate rutele si elimina sansa la un invatamant echitabil a zeci de mii de studenti, date fiind scaderea cu aproximativ 52% a fondului de burse si protectie sociala si celelalte decizii legate de burse. In ciuda celor mentionate, numirea unui nou ministru pentru domeniul educatiei si masurile de redresare a situatiei din invatamant intarzie. 
Trecerea in noul an calendaristic, 2026, a avut loc sub urmatoarele aspecte in ceea ce priveste invatamantul superior:
    1. dreptul studentilor la transportul feroviar a fost limitat de la 1 ianuarie 2025, prin intermediul O.U.G. 156/2024, reducerea de 90% fiind acum aplicabila doar pe ruta centru universitar – domiciliu, eliminand astfel posibilitatea studentilor de a se deplasa cu costuri reduse in scopul dezvoltarii profesionale si personale (conferinte, comunicari stiintifice, stagii de practica, proiecte s.a.m.d.), aspecte necesare si complementare procesului didactic.
Impactul acestei masuri a fost documentat de ANOSR
    2. fondul de burse si protectie sociala a fost redus cu aproximativ 52%, perioada de acordare a subventiilor si burselor a fost diminuata de la intregul an calendaristic la 9 luni, iar studentii inscrisi la invatamantul cu taxa nu mai sunt eligibli pentru burse. Toate aceste masuri au fost adoptate prin Legea nr. 141/2025, afectand direct gradul de accesibilitate si echitatea din invatamantul superior, accentuand obstacolele deja existente in ceea ce priveste continuarea studiilor. ANOSR a lansat in august, 2025, analiza Bursele studentilor – 'povara' statului de 10 ani,
    3. pentru rezolvarea temporara a problemei fondului de burse, in vederea acoperirii cazurilor sociale, desi tardiv, Romania a obtinut aproximativ 60 de milioane de euro din Fondul Social European. Suma a fost aprobata in 17 decembrie 2025 de Comisia Europeana, dar inca nu avem detalii legate de modul in care aceste sume vor ajunge in universitati si ulterior la studenti. In ciuda situatiei grave create studentilor de Guvernul Romaniei prin Legea nr. 141/2025, prin reducerea fondului de burse, forul executiv amana numirea unui nou ministru si astfel, momentul in care o parte dintre studenti vor beneficia de un sprijin pentru continuarea studiilor. De asemenea, ANOSR a atras atentia Guvernului Romaniei sa nu neglijeze obligatia de a asigura tuturor tinerilor un invatamant accesibil si echitabil si a solicitat sa aloce, prin intermediul Legii bugetului de stat pentru anul 2026, un fond de burse si protectie sociala raportat la nevoile actuale ale studentilor
    4. au aparut in spatiul public informatii cu privire la intentia Prim-ministrului Romaniei, domnului Ilie Bolojan, de a reduce cifra de scolarizare din invatamantul superior, decizie care afecteaza in mod direct dezvoltarea sociala si economica a statului si actioneaza impotriva tintei asumate de Romania si UE de a creste procentul de absolventi de studii tertiare din populatie. ANOSR a declarat ca se impotriveste acestei idei inca de la aparitia in spatiul public, evidentiind efectele negative ale unei astfel de masuri
    5. Legile bugetului de stat intarzie, iar Guvernul Romaniei nu reactioneaza in niciun fel in fata solicitarilor comunitatii din educatie de a acorda domeniului fondurile necesare pentru buna functionare si dezvoltare, respectiv 15% din bugetul general consolidat, conform articolului 147 din Legea invatamantului superior nr. 199/2023. Amintim ca Romania se afla printre statele care investesc cel mai putin in educatie si totodata, ca, printre mesajele folosite in cadrul protestelor desfasurate in cursul anului 2025 s-au regasit:
        - Va e frica de un popor educat?;
        -Daca vrei sa distrugi un popor, nu ai nevoie de bombe, ci sa-i distrugi invatamantul superior.

    6. Ministerul Educatiei si Cercetarii nu are conducator de anul trecut (22.12.2025). 
Consecintele modificarilor din invatamant din anul 2025, care au fost expuse permanent de catre intreaga comunitate din educatie, demonstreaza faptul ca invatamantul nu poate avea parte de dezvoltare, iar pe alocuri nici sa functioneze in parametri normali in lipsa alocarii unui buget consistent, iar efectele subfinantarii sistemului de educatiei sunt resimtite de catre stat atat pe plan economic, cat si social. 
ANOSR atrage atentia Guvernului Romaniei, in contextul perioadei actuale in care se discuta numirea viitorului Ministru al Educatiei si Cercetarii si  au loc dezbaterile pe legile bugetului, sa ia in considerare nevoia de revenire asupra prevederilor O.U.G. 156/2024 si ale Legii nr. 141/2025 care vizeaza educatia, in special asupra celor care au adus atingere transportului si burselor studentilor.

 Solicitarile ANOSR sunt:

    • revenirea la reducerea de 90% pentru studenti la transportul feroviar intern pe toate rutele;
    • revenirea la alocarea fondului de burse pe toata durata anului calendaristic (12 luni);
    • cresterea procentului din salariul minim net din care se calculeaza valoarea costului standard pentru constituirea fondului de burse de la 10% la 17,5%, pentru a reveni la o valoare a fondului de burse alocat similara cu cea din 2024, cand valoarea costului standard reprezenta 10% din salariul minim brut;
    • reintroducerea posibilitatii studentilor inmatriculati pe locuri cu taxa de a beneficia de burse din fondurile de la bugetul de stat;
    • cresterea contributiei din fonduri proprii a institutiilor de invatamant superior la fondul de burse, pentru a suplimenta numarul de burse acordate, indeosebi in vederea acoperirii solicitarilor studentilor eligibili pentru burse sociale”.

Sursa foto: Facebook Guvernul Romaniei

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani