ACTIONARII PETROM, LA ADAPOST – Dividend constant, in ciuda scaderii drastice a profitului
17 March 2021 19:14 Valentin Busuioc 943Actionarii OMV Petrom (simbol BVB: SNP) nu vor suporta la fel de dur lovitura primita de companie in 2020, cand profitul a scazut de aproape trei ori fata de 2019.
Este vorba despre o diminuare de la 3,63 miliarde lei in 2019 pana la 1,29 miliarde lei in 2020. Totusi, spunem ca actionarii au fost pusi la adapost, intrucat dividendul unitar a ramas constant fata de anul 2020: 0,031 lei/actiune.
Anuntul a fost facut miercuri, 17 martie 2021, intr-un comunicat trimis de SNP Bursei de Valori Bucuresti.
Iata precizarile OMV Petrom:
„Propunerea Directoratului privind distribuirea de dividende pentru anul financiar 2020, aceeasi cu cea anuntata in 4 februarie 2021, respectiv un dividend brut de 0,0310 lei/actiune, a fost aprobata de catre Consiliul de Supraveghere in 17 martie 2021 si va fi supusa aprobarii Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor convocata in data de 27 aprilie 2021.
Data de Inregistrare propusa pentru identificarea actionarilor care vor beneficia de dividende este 14 mai 2021, 'Ex-Date' propusa este 13 mai 2021, in timp ce Data Platii propusa este 7 iunie 2021”.