Anuntul ministerului Finantelor
13 May 2020 16:08 Bogdan Galca 1032Ministerul Finantelor anunta ca persoanele care vor sa redirectioneze sume din impozitul pe venit aferent anului 2019 catre ONG-uri si alte entitati nonprofit sau unitati de cult vor putea sa depuna formularele cu datele entitatilor/unitatilor de cult alese pana la data de 30 iunie 2020, noul termen stabilit si pentru depunerea declaratiei unice.
Potrivit MF, ca urmare a declansarii pandemiei coronavirus, institutia a propus prorogarea mai multor termene de declarare si plata a obligatiilor fiscale:
"In acest context, neintroducerea prorogarii termenului pana la care se depune formularul 230 – Cerere privind destinatia sumei reprezentand pana la 3,5% din impozitul anual datorat – ar fi condus la diminuarea fondurilor atrase de entitatile nonprofit si unitatile de cult, precum si pentru acordarea de burse private.
Bonificatiile acordate pentru declaratia unica, de pana la 10% din impozitul datorat, nu afecteaza sumele din impozitul pe venit aferent anului 2019 in cazul contribuabililor care dispun asupra destinatiei unei sume reprezentand pana la 3,5% din impozitul pe venit, pe baza declaratiei unice. Astfel, sumele redirectionate vor fi calculate la valoarea impozitului datorat, fara diminuarile oferite de bonificatii.
La inceputul acestui an, Guvernul a aprobat propunerea MFP de a prelungi termenul de depunere a formularului 230 de la 15 martie pana la data de 25 mai, termen care a fost din nou prelungit pana la data de 30 iunie.
Intrucat, in cursul anului 2019, masura privind sustinerea entitatilor nonprofit, a unitatilor de cult sau pentru acordarea de burse private a fost modificata incepand cu veniturile lunii aprilie 2019 (2% ianuarie – martie; 3,5% aprilie – decembrie), iar persoanele fizice care au optat pentru distribuirea sumelor din impozitul pe venit au utilizat doua formulare, cate unul pentru fiecare perioada, ANAF a publicat in luna martie a acestui an si un formular simplificat, care cuprinde ambele perioade de raportare".