Cifra de afaceri din industrie, în ușoară scădere față de anul trecut
17 September 2026 10:34 Lumea Banilor 100
Cifra de afaceri din industrie a înregistrat o ușoară scădere față de anul trecut. Mai exact, în primele șapte luni din 2026, cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,2% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Totuși, față de luna iunie 2026, dar și față de luna iulie 2025, cifra de afaceri din industrie a crescut în luna iulie a acestui an cu 0,4%, respectiv 1,3%.
Datele au fost prezentate joi, 17 septembrie 2026, de Institutul Național de Statistică (INS).
Comunicatul INS:
„Cifra de afaceri din industrie în luna iulie 2026
În luna iulie 2026, cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă şi piața externă) a crescut, în termeni nominali, atât față de luna iunie 2026 cu 0,4%, cât și față de luna iulie 2025 cu 1,3%.
În perioada 1.I-31.VII.2026 comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2025, cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă şi piața externă) a scăzut, în termeni nominali, cu 0,2%.
Iulie 2026 comparativ cu iunie 2026
Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, în luna iulie 2026 comparativ cu luna precedentă, pe total, cu 0,4%, datorită creșterii înregistrate în industria prelucrătoare (+1,7%). Industria extractivă a scăzut cu 23,6%.
Pe marile grupe industriale, creșteri au înregistrat: industria energetică (+11,6%), industria bunurilor de uz curent (+9,2%) și industria bunurilor de folosință îndelungată (+1,8%). Scăderi au înregistrat: industria bunurilor de capital (-5,4%) și industria bunurilor intermediare (-1,5%).
Iulie 2026 comparativ cu iulie 2025
Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, în luna iulie 2026 faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 1,3%, datorită creșterilor înregistrate în industria extractivă (+18,1%) și în industria prelucrătoare (+0,8%).
Pe marile grupe industriale, creșteri au înregistrat: industria energetică (+43,0%), industria bunurilor de uz curent (+3,3%) și industria bunurilor intermediare (+0,6%). Scăderi au înregistrat: industria bunurilor de capital (-6,1%) și industria bunurilor de folosință îndelungată (-1,6%).
Perioada 1.I-31.VII.2026 comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2025
Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în perioada 1.I-31.VII.2026 comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2025, pe ansamblu, cu 0,2%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-0,7%). Industria extractivă a crescut cu 11,2%.
Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria bunurilor de capital (-5,0%), industria bunurilor de folosință îndelungată (-3,8%) și industria bunurilor de uz curent (-0,2%). Creșteri au înregistrat: industria energetică (+18,7%) și industria bunurilor intermediare (+1,5%)”.