CRESTEREA SALARIULUI MINIM – Sindicatele trag semnalul de alarma si arata ca actualul venit condamna la saracie
07 September 2021 16:27 Lumea Banilor 972CNS Cartel ALFA cere majorarea salariului minim si precizeaza ca actualul venit ii condamna pe romani la saracie. Astfel, sindicalistii sustin cresterea salariului minim garantat in plata pentru anul 2022 la valoarea bruta de 2.550 de lei, reprezentand o crestere neta de 143 lei.
Potrivit sindicalistilor, majorarea salariului minim trebuie sa urmareasca convergenta in doua directii:
-corelarea valorii nete a salariului minim cu valoarea cosului minim de consum pentru un trai decent;-
-realizarea unui raport intre salariul minim si salariul mediu de 50%, conform prevederilor proiectului de directiva privind salariile minime adecvate.
Acopera doar jumatate din cosul minim de consum
Cartel Alfa aduce si argumente in favoarea cresterii salariului minim:
"-valoarea neta a salariului minim acopera doar jumatate din cosul minim de consum, a carui valoare, calculate pentru anul 2020, este 2818 lei pentru o persoana si 7.278 lei pentru o familie de cu doi copii;
-din 1.386 de lei nu se pot asigura toate cheltuielile necesare unui trai demn, acest venit condamnand lucratorii la saracie. PIB-ul pe cap de locuitor este acum 72% din media UE, dar salariile lucratorilor romani sunt doar 28% din media UE;
-productivitatea muncii este de 65% din media UE, dar lucratorii romani primesc o pondere mult mai mica din PIB la crearea caruia contribuie: 38,2% din PIB revine muncii, fata de 47,8% in restul UE;
-cresterile salariului minim din ultimii ani in Romania sunt mai mici decat cresterile generale ale salariului minim in UE, ceea ce determina o pierdere de convergenta si un stimulent suplimentar pentru migratie”.