Critici dure pe proiectul de lege prin care fondurile de pensii ar putea investi in companii din domeniul apararii. BNS: “Jos labele de pe banii de pensii ai romanilor”
14 July 2026 15:10 Lumea Banilor 115
Blocul National Sindical (BNS) critica dur initiativa legislativa aflata in Parlament prin care fondurile de pensii administrate privat (Pilon II) ar putea investi banii acumulati de romani in companii din domeniul apararii, securitatii si industriei de armament.
“Jos labele de pe banii de pensii ai romanilor! Parlamentul pune ochii pe banii din Pilonul II de pensii”, sustine BNS intr-un comunicat.
Sindicalistii sustin ca din lipsa banilor la buget si in incercarea de a ascunde efectele unei noi cresteri a deficitului, politicienii au ajuns sa priveasca economiile romanilor din Pilonul II de pensii ca pe o sursa de lichiditati pentru finantarea industriei militare.
BNS informeaza ca, in cadrul procedurii obligatorii de avizare in Consiliul Economic si Social, confederatia a avizat negativ acest proiec cere retragerea initiativei legislative.
Iata pasaje din comunicatul BNS:
“Jos labele de pe banii de pensii ai romanilor! Parlamentul pune ochii pe banii din Pilonul II de pensii.
Blocul National Sindical a luat act cu ingrijorare de initiativa legislativa asumata de 123 de parlamentari PSD, PNL, USR, AUR, minoritati si neafiliati, aflata in dezbaterea Parlamentului Romaniei, prin care fondurile de pensii administrate privat ar putea investi banii acumulati de romani in Pilonul II de pensii in companii din domeniul apararii, securitatii si industriei de armament. Mai mult, intelegem ca proiectul legislativ este sustinut si de premierul demis Ilie Bolojan si echipa sa.
Dupa ce au angajat Romania la imprumuturi de aproximativ 16 miliarde de euro prin programul SAFE, fara sa obtina beneficii reale pentru economia nationala, iar cea mai mare parte a acestor fonduri urmeaza sa ajunga in afara tarii, Guvernul demis continua aceeasi politica (…).
Acum, din lipsa banilor la buget si in incercarea de a ascunde efectele unei noi cresteri a deficitului, politicienii au ajuns sa priveasca economiile romanilor din Pilonul II de pensii ca pe o sursa de lichiditati pentru finantarea industriei militare.
BNS informeaza ca, in cadrul procedurii obligatorii de avizare in Consiliul Economic si Social, confederatia a avizat negativ acest proiect (,,,)
BNS considera ca orice initiativa care vizeaza utilizarea economiilor pentru pensie ale romanilor trebuie analizata cu maxima prudenta! Va cerem sa retrageti imediat acest proiect de lege”.
Sursa foto: Facebook Autoritatea Supraveghere Financiara