Decizie pe legea plajelor: 20% din suprafata lasata la liber, fara plata (Avizul)
16 June 2025 13:00 Lumea Banilor 1293
Vot in Senat pe Legea plajelor care stabileste ca o cota de pana la 20% sa fie lasata la liber, fara ca romanii sa fie nevoiti sa plateasca tarife exorbintante pentru a se putea bucura de concediu. Proiectul trebuie dezbatut in procedura de urgenta, insa ramane de vazut daca va fi supus la vot in Plen inainte de vacanta parlamentara. Astfel, Comisia juridica a avizat favorabil proiectul de lege.
Initiativa legislativa stabileste ca “titularul dreptului de proprietate a plajelor atribuie in folosinta gratuita autoritatilor administratiei publice locale din localitatile riverane Marii Negre, la solicitarea acestora, o cota de pana la 20% din suprafata plajelor utilizate in scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritoriala, cu destinatia de plaja publica”. Concret, statul, care este proprieatrul plajelor, va trebui sa lase 20% din plaje la liber, fara ca romanii sa plateasca.
Dezechilibre majore
In expunerea de motive se arata ca in ultimii 20 de ani, s-a constatat o crestere semnificativa a activitatii de inchiriere a plajelor Marii Negre catre operatori privati, cu scopul exploatarii comerciale a acestora. Desi acest model economic aduce venituri bugetare si sprijina activitatile turistice, el a generat dezechilibre majore intre interesul public si cel privat.
“Tot mai multi cetateni semnaleaza faptul ca accesul liber la mare si plaja a devenit, in multe zone, aproape imposibil, din cauza supraaglomerarii cu sezlonguri, a preturilor prohibitive practicate pe plajele inchiriate catre privati si a restrictiilor impuse de operatorii economici asupra spatiilor care ar trebui sa ramana publice. Fenomenul contribuie, in principal, la excluderea categoriilor sociale vulnerabile si a locuitorilor respectivului UAT de la accesul liber la litoral, ceea ce contravine principiilor echitatii sociale si dreptului constitutional la un mediu sanatos si de recreere”, arata initiatorii.
Sursa foto: evz.ro