Grid star
analize

Esecul reformelor din PNRR nu mai poate fi cosmetizat

Victor Negrescu, vicepresedintele Parlamentului European

Esecul reformelor din PNRR nu mai poate fi cosmetizat. Cifrele vorbesc. Dar exista solutii pentru a salva restul fondurilor daca exista dialog. Concret, Romania pierde in acest moment aproximativ 458,7 milioane de euro din cererea de plata nr. 3, bani ratati din cauza jaloanelor neindeplinite. Nu vreau sa intru in jocuri politice, sa arat ca multe din reformele cu probleme au fost coordonate de ministri care erau de la anumite partide. Guvernul a avut timp din decembrie 2023 pana in noiembrie 2025 sa faca modificari si sa le negocieze pana astazi cu Comisia Europeana, dar rezultatele nu au venit. Si stiu sigur ca lucrurile puteau arata mai bine, pentru ca am fost acolo cand Romania a negociat scoaterea pragului impus la pensii. Si atunci erau voci care ne spuneau ca nu se poate.

Realitatea este ca aceasta pierdere vine dupa ce deja actualul guvern a renuntat la miliarde de euro disponibili sub forma unor imprumuturi la dobanzi foarte mici. Iar riscul este mult mai mare: daca intarzierile continua prin prisma unui management la fel de deficitar, putem ajunge la pierderi de miliarde de euro din intregul mecanism. De aceea, este nevoie de o schimbare de abordare dupa rezultatele din ultimele luni.
Ce vedem, nu este o surpriza. Am spus inca de la inceput ca modul in care a fost construit PNRR-ul va conduce la aceste tipuri de situatii. Din nou, nu voi enumera partidele care au scris PNRR-ul. Le stim.
Un plan scris in graba, cu reforme insuficient pregatite, fara o legatura reala cu capacitatea administrativa a Romaniei si fara o asumare politica serioasa. Atunci, ca si acum, in loc sa lucram pentru Romania, dezbaterea a fost politizata si prezentata, eronat, intr-o cheie partizana. Noi am incercat sa ajutam, altii au zis ca le stiu pe toate si nu isi mai asuma acum nimic.
Astazi vedem consecintele. Pe ultima suta de metri, guvernul incearca sa repare intarzierile, accentuate in ultimele 10 luni, prin reforme facute pe fuga, doar pentru a bifa la capitolul imagine. Este o abordare gresita. Reformele nu se fac sub presiune si nu se improvizeaza.
Legalitatea este cheia reformelor intr-un stat de drept democratic. Dar se pare ca pentru unii nu conteaza. Rezultatul este exact cel pe care il vedem: bani pierduti, credibilitate afectata si investitii intarziate. Coalitia pro-europeana s-a creat acum 10 luni pentru a salva acesti bani europeni, dar rezultatele demonstreaza esecul actualei formule guvernamentale. Cred ca partidele pro-europene puteau si pot, inca, face lucrurile mai bine dar cu un manager mai bun si mai implicat. Si, cel mai grav, dreapta europeana incearca sa extinda acest model la toate fondurile europene. In negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene, Romania trebuie sa fie ferma: nu putem accepta conditionarea fondurilor europene de reforme prost gandite si fara flexibilitate. Din pacate, mesajele transmise de Guvernul Romaniei pe acest punct au fost slabe.
Romania poate salva o parte din banii necheltuiti, folosind mecanismul pe care l-am impus Comisiei Europene prin rapoartele si demersurile realizate la nivelul legislativului european. Tara noastra poate muta o parte din sumele necheltuite spre noi instrumente financiare, prin care sa finantam proiectele deja incepute, sau prin includerea unor proiecte cu dubla utilizare, care pot continua dupa termenul de august 2026.
Reformele sunt necesare. Dar trebuie sa fie bine construite, adaptate realitatilor si implementate responsabil. Altfel, nu aduc dezvoltare. Aduc pierderi.

Sursa: Facebook Victor Negrescu

Sursa foto: Facebook Victor Negrescu
 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani