Gala Performantei & Excelentei 2025: Roxana Ilinca, Founder & CEO TMC Group, a primit premiul
23 October 2025 13:05 Lumea Banilor 31
Roxana Ilinca (foto), Founder & CEO TMC Group, companie romaneasca specializata in managementul integrat al calatoriilor de afaceri si al evenimentelor corporate, a fost premiata pentru a doua oara la Gala Performantei & Excelentei 2025. Distinctia „Ambasador al Turismului Romanesc prin Excelenta” marcheaza o etapa in care companiile cer de la operatorii de turism transparenta, control si solutii integrate, iar performanta se masoara prin strategie, nu prin volum. Roxana Ilinca atrage atentia ca piata recompenseaza operatorii cu expertiza reala, capabili sa livreze predictibilitate si continuitate prin selectie riguroasa a furnizorilor, clauze de protectie si planuri de continuitate.
"Piata s-a schimbat extraordinar de mult. Daca la inceputul anului nu stiam exact care vor fi modificarile de TVA sau companiile aeriene care vor"intra pe piata, acum vorbim despre o cerere uriasa si o oferta tot mai limitata. Cursele sunt mai putine, flotele neinnoite, personalul redus, ceea ce a dus la o majorare vizibila a preturilor – intre 15% si 30% pe anumite destinatii. Putem spune ca 2025 a schimbat regulile in piata de business travel, care acum se redefineste prin digitalizare, controlul costurilor si management strategic”, declara Roxana Ilinca, Founder & CEO TMC Group.
Detaliile operationale
Tendinta se vede in detalii operationale precum renuntarea la bagajul de cala, deplasari fara overnight cand ruta permite, scaderea grupurilor compacte in favoarea intalnirilor cu 2–3 decidenti si o disciplina bugetara in care fiecare plecare trebuie justificata strategic. Pentru a livra eficienta, TMC Group a standardizat contractele tripartite cu linii aeriene de linie si a introdus o arhitectura digitala in care clientul isi cauta ruta si tariful optim, iar emiterea se face controlat, in agentie. „Contractele tripartit iti permit sa ai un tarif fix si atunci poti sa-ti bugetezi calatoriile pentru urmatorul an”, declara Roxana Ilinca.
Pe segmentul de cazare, compania ruleaza licente profesionale si un tool integrator care agrega peste 10–12 motoare globale, inaccesibile publicului larg, astfel incat cautarea se face o singura data, iar sistemul intoarce automat cea mai buna optiune disponibila in retea. Fluxul include emitere, asigurari, tren, transferuri si servicii auxiliare, cu factura unica pe centru de cost.
"Ele vin la pachet integrate cu emiterea asigurarilor, daca compania are nevoie de asigurarile de calatorie, bilete de tren, transferuri, astfel incat pe o singura factura, pe un singur centru de cost, sunt detaliate si integrate toate nevoile", precizeaza Ilinca.
R