Grid star
antreprenoriat

Guvernul da unda verde pentru reducerea TVA. Executivul avertizeaza insa ca masura are un impact negativ asupra bugetului consolidat (Document)

Guvernul sustine revenirea la cota de TVA de 9% pentru zahar, dar numai in anumite cazuri. In plus, Executivul avertizeaza ca masura "conduce la un impact negativ asupra bugetului consolidat".

Observatiile Guvernului se regasesc in punctul de vedere dat pe proiectul de lege al senatorului PSD Daniel Zamfir care prevede renuntarea la taxa pe zahar si revenirea TVA la 9%, fata de 19% cat este in prezent. Cota redusa se va aplica doar pentru hrana albinelor, avand insa efect direct in costul de productie al mierii de catre fermierii romani.

In punctul de vedere al Executivului se arata, printre altele, ca aplicarea prevederilor initiativei legislative conduce la un impact negativ asupra bugetului consolidat:

“Fata de intentia de reglementare, cu privire la solutiile legislative propuse, atragem atentia asupra modului in care acestea au fost elaborate. Astfel, modificarea propusa consta in enumerarea ‘hranei pentru albine’ in categoria produselor scutite de la exceptarea de plata TVA de 9% (exceptie de la exceptie), fara ca prin aceasta sa se poata atinge intentia de reglementare dorita, ci doar sa se mentioneze faptul ca astfel de produse ar fi incluse in categoria produselor exceptate de la plata TVA standard de 19%. Mentionam ca, pentru claritate, era necesara formularea normei de la art. 291 alin. (2) lit e) in sensul mentionarii concrete a faptului ca ‘hrana pentru albine’ face parte din categoria produselor carora urmeaza sa li se aplice cota de TVA redusa, derogatorie, de 9%.

Apreciem ca aplicarea prevederilor initiativei legislative conduce la un impact negativ asupra bugetului consolidat. In acest context, mentionam ca Guvernul are obligatia de a conduce politica fiscal-bugetara in mod prudent pentru a gestiona resursele, obligatiile bugetare si riscurile fiscale, iar adoptarea initiativei legislative ar influenta negativ tinta de deficit bugetar, stabilitatea macroeconomica si ratingul de tara in relatia cu organismele financiare internationale.

Punctul de vedere al Guvernului 

Avand in vedere considerentele mentionate, Guvernul sustine adoptarea acestei initiative legislative, cu observatii”. 

Legea, votatat in Senat


Senatul a votat in martie 2024 legea care prevede renuntarea la taxa pe zahar si revenirea TVA la 9%, fata de 19% cat este in prezent. Cota redusa se va aplica pentru hrana albinelor, stabileste propunerea legislativa pentru modificarea art.291 din Codul Fiscal. 
In expunerea de motive se arata ca din 2024 s-a majorat TVA-ul la 19% pentru produsele care au continut ridicat de zahar, printre acestea numarandu-se si hrana pentru albine. Conform initiatorilor, mierea si celelalte produse ale stupului sunt purtatoare de TVA de 9%, la fel ca si produsele alimentare precum laptele, branza, carnea, ouale. Diferenta consta in faptul ca doar albinele sunt hranite cu produse ce au la baza zaharul adaugat, produse al caror TVA a crescut la 19%, acest lucru fiind o anomalie cu impact direct in costul de productie al mierii al fermierilor romani:

"Prin acordarea de stimulente fermierilor, legea ar sustine o agricultura sustenabila si ar ajuta la mentinerea echilibrului ecologic. Biologic, in vederea sustinerii sustenabilitatii speciei, albinele nu se pot hrani cu altceva decat cu zahar sau derivate (zahar adaugat), in afara sezoanelor de cules activ de nectar. Romania ocupa locul 2 in Europa, avand un efectiv de familii de albine semnificativ, detinute de peste 32.000 de fermieri/apicultori care vor fi in imposibilitatea de a achizitiona produsele/alimentele, hrana pe baza de zahar procesat/adaugat din cauza TVA-ului crescut.
In contextul creat de razboiul din Ucraina, importurile de miere efectuate fara taxe au blocat stocuri mari de produse apicole, fermierii fiind expusi unei crize fara precedent, iar aceasta masura ar pune capat dezvoltarii si poate existentei apiculturii in Romania. Incurajarea productiei romanesti cu referire la fermieri/apicultori romani prin includerea exceptiei (ca si in cazul cozonacului si a biscuitilor) alimentelor de baza de zahar (peste 10g/100g produs) in hrana albinelor ar reprezenta o masura binevenita”. 

Iata punctul de vedere al Guvernului:

 

>>Forma adoptata de Senat pentru proiectul de lege pentru modificarea art.291 alin.(2) lit.e) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal 

>>Expunerea de motive a proiectului de lege pentru modificarea art.291 alin.(2) lit.e) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani