Indemnizații de merit pentru Magica Steaua 86. Președintele a promulgat legea prin care fotbaliștii care au câștigat Cupa Campionilor Euripeni vor primi 6.240 lei (Legea)
12 November 2026 10:30 Lumea Banilor 46
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea prin care fotbaliștii echipei de fotbal Steaua care au câștigat Cupa Campionilor Europeni, în 1986, la Sevilla, vor primi indemnizații de merit. Mai exact, 6.240 lei lunar.
Noile prevederi instituite adaugă la Legea 118.2002 pentru instituirea indemnizației de merit:
“Beneficiază de indemnizația de merit, în condițiile prezenței legi, sportivii cetățeni români care, în calitate de componenți ai unor echipe de club din România, au contribuit la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, a Ligii Campionilor Europeni sau a Supercupei Europei, în cadrul competițiilor oficiale intercluburi organizate la nivel european pentru sporturile de echipă, indiferent de anul obținerii performanței. Calitatea de component al echipei câștigătoare și obținerea performanței se atestă de către federația sportivă națională de specialitate, pe baza documentelor oficiale ale competiției sau ale clubului sportiv”.
Legea 118/2002 prevede la articolul 5 :”Cuantumul lunar al indemnizației de merit este egal cu o sumă ce reprezintă de 3 ori valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată și este neimpozabil”, în prezent valoarea acestuia fiind de 4.325 lei. Totuși, valoarea indemnizațiilor a fost înghețată la 6.240 lei lunar de ani buni.