TICHETELE CULTURALE, INDEXATE CU INFLATIA – Ministerul de Finante a definitivat proiectul. Valoarea voucherelor (Document)
13 September 2022 09:26 Lumea Banilor 992Ministerul de Finante a pus in dezbatere publica proiectul pentru stabilirea valorii sumei indexate care se acorda sub forma de tichete culturale pentru semestrul II al anului 2022. Suma va fi indexata in raport cu inflatia.
Astfel, valoarea sumei lunare care poate fi acordata sub forma de tichete culturale va fi indexata cu inflatia si va creste de la 150 de lei la 190 lei. De asemenea, valoarea sumei ocazionale care se poate acorda sub forma de vouchere culturale va fi majorata de la 300 lei la 380 lei.
Tichetele cadou pot fi folosite pentru plata accesului la evenimente culturale: concerte, expozitii, dar si pentru achizitia de carti.
Iata ce prevede proiectul:
"Pentru semestrul II al anului 2022, valoarea sumei care se acorda lunar, respectiv ocazional, sub forma de tichete culturale, stabilita potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1045/2018, cu modificarile ulterioare, este de maximum 190 lei/luna, respectiv de maximum 380 lei/eveniment.
Valoarea nominala se aplica si pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2023, respectiv februarie 2023 si martie 2023”.