Grid star
antreprenoriat

INS: mai puține comenzi în industria prelucrătoare, față de anul trecut

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat marți, 25 august 2026, scăderea comenzilor noi din industria prelucrătoare.

Concret, în primul semestru din 2026 (perioada 1 ianuarie-30 iunie 2026), comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut, în termeni nominali, cu 3,0%.

De asemenea, în iunie 2026, față de luna mai 2026 comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut, în termeni nominali, cu 5,0%, iar față de luna iunie 2025 au rămas la același nivel.

 

Comunicatul INS:

 

Comenzile noi din industria prelucrătoare în luna iunie 2026

În luna iunie 2026, comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut, în termeni nominali, față de luna mai 2026 cu 5,0%, iar față de luna iunie 2025 au rămas la același nivel.

În perioada 1.I-30.VI.2026 comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2025, comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut, în termeni nominali, cu 3,0%.

 

Iunie 2026 comparativ cu mai 2026

 

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali, în luna iunie 2026, comparativ cu luna precedentă, pe ansamblu, cu 5,0%, ca urmare a creșterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+8,3%), industria bunurilor de uz curent (+6,3%) și în industria bunurilor de folosință îndelungată (+2,8%). Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 0,9%.

 

Iunie 2026 comparativ cu iunie 2025

 

Comenzile noi din industria prelucrătoare, în termeni nominali, în luna iunie 2026, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, a rămas la același nivel. Creșteri au înregistrat: industria bunurilor de folosință îndelungată (+9,5%) și industria bunurilor de capital (+0,8%). Scăderi au înregistrat: industria bunurilor de uz curent (-10,2%) și industria bunurilor intermediare (-0,3%).

 

Perioada 1.I-30.VI.2026 comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2025

 

Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut în termeni nominali, pe ansamblu, în perioada 1.I-30.VI.2026 comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2025 cu 3,0%, ca urmare a scăderilor înregistrate în: industria bunurilor de uz curent (-9,5%), industria bunurilor de capital (-3,1%) și industria bunurilor intermediare (-1,9%). Industria bunurilor de folosință îndelungată a crescut cu 1,3%”.

 

>>Raportul INS

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani