Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR) condusa de Niculae Balan (foto) adreseza autoritatilor o scrisoare deschisa prin care isi exprima disponibilitatea de a continua dialogul transparent cu institutiile implicate in procesul legislativ privind legislatia insolventei.

Prin aceasta scrisoare UNPIR subliniaza importanta unui sistem de insolventa flexibil si rolul organului fiscal in acumularea datoriilor fiscale, argumentand ca solutiile nu constau in inasprirea conditiilor de acces in proceduri, ci in imbunatatirea mecanismelor de filtrare si in aplicarea bunelor practici europene:

“Atunci cand accesul la procedurile de insolventa este ingreunat sau cand procesele sunt prea complicate si costisitoare, companiile aflate in
dificultate sunt descurajate sa apeleze la aceste mecanisme in timp util. Acest lucru duce la acumularea de datorii din ce in ce mai mari si la o deteriorare ireversibila a situatiei. Prin aceasta scrisoare deschisa, reafirmam disponibilitatea UNPIR de a continua dialogul transparent cu institutiile implicate in procesul legislativ si de a pune la dispozitie expertiza profesionala, analize si propuneri concrete”.

Prezentam scrisoarea UNPIR:

“Asigurarea unui sistem flexibil de insolventa in contextul discursului public privind legislatia

Preambul

In spatiul public romanesc, de la inceputul lunii iulie 2025, a aparut o serie de articole care semnaleaza intentia Guvernului de a opera modificari substantiale la Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa. Aceste discutii indica un demers cu risc ridicat de rigidizare a sistemului de insolventa romanesc, mai ales daca deciziile se iau fara consultarea Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR), depozitarul legislatiei insolventei si organismul profesional reprezentativ pentru administratorii judiciari.
Orice modificare a legislatiei, efectuata fara o discutie transparenta si o colaborare institutionala cu organismele profesionale risca sa reintroduca erori legislative din trecut si sa submineze principiile fundamentale ale unei proceduri eficiente. Practicienii in insolventa, prin experienta lor directa in gestionarea dosarelor, detin o perspectiva unica asupra functionarii practice a sistemului si pot oferi contributii esentiale la elaborarea unui cadru legal adecvat. Lipsa consultarii poate conduce spre o legislatie care, desi bine intentionata, atrage efecte contrare celor dorite, crescand costurile indirecte ale insolventei si diminuand sansele de redresare.
Potrivit presei, noile reglementari ar putea introduce schimbari majore: ‘tragere la raspundere rapida’, restrictii la infiintarea firmelor’. ‘executare diferita’ si ‘termene scurte’. Se afirma, de asemenea, ca insolventele ar cauza ‘30% neincasarea TVA’, sugerand ca scopul principal al modificarilor ar fi cresterea colectarii fiscale. Totusi, problemele de colectare nu provin din procedurile de insolventa, ci din comportamentul financiar si de management al companiilor inainte de initierea procedurilor.
Aceste incercari de modificare legislativa nu sunt noi. In trecut, sistemul de insolventa a suferit schimbari rapide si nefundamentate, care au creat probleme si blocaje, in loc de solutii. Acestea au dus la intarzieri in recuperarea creantelor, inclusiv a celor bugetare. Un exemplu este OUG nr. 88/2018, care a adus modificari majore Legii insolventei, criticate de specialisti pentru lipsa de predictibilitate, incoerenta si impact negativ asupra eficientei procedurilor. Printre cele mai controversate aspecte s-au numarat schimbarile privind termenele, tratamentul creantelor bugetare si exercitarea unor drepturi, care, in loc sa simplifice si sa accelereze, au complicat dosarele. Esecul OUG 88/2018 arata ca modificarile fara analiza si consultarea partilor implicate pot fi daunatoare.
O astfel de abordare unilaterala, care exclude dialogul cu profesionistii din domeniu sau care ignora esecurile legislative anterioare, risca sa reinvie erorile legislative din trecut si sa submineze principiile fundamentale ale unei proceduri de insolventa eficiente si flexibile. O rigidizare a sistemului, in loc sa rezolve problemele de colectare, ar putea, paradoxal, sa le aprofundeze, prin descurajarea accesului companiilor la mecanismele de redresare si prin perpetuarea fenomenului “firmelor zombie” (White 1989; Kaiser 1996_ in economie.
Scopul procedurilor de insolventa statuat prin lege este: de instituire a unor proceduri eficiente si echitabile pentru gestionarea situatiilor de dificultate financiara ale companiilor, fie prin prevenirea insolventei, fie prin administrarea procedurilor de insolventa. Legea, care instituie o procedura colectiva si concursuala de executare silita a debitorilor urmareste, pe de o parte, sa ofere debitorilor de buna credinta aflati in dificultate sansa de redresare a activitatii, iar pe de alta parte, sa asigure o distributie corecta a activelor catre creditori. 
Legislatia trebuie sa respecte principiul bunei-credinte in mediul de afaceri si nu poate fi modelata de erorile inerente oricarui sistem. Buna-credinta este un principiu esential al dreptului, care asigura incredere, predictibilitate si corectitudine. Incercarea de a elimina complet aceste erori prin norme excesiv de rigide sau prin suprareglementare poate avea efecte negative: descurajarea antreprenoriatului, prelungirea dificultatilor financiare si intarzierea distribuirii activelor catre creditori, inclusiv catre cei bugetari.
Prin aceasta scrisoare deschisa ne propunem sa subliniem importanta unui sistem de insolventa flexibil si rolul organului fiscal in acumularea datoriilor fiscale, argumentand ca solutiile nu constau in inasprirea conditiilor de acces in proceduri, ci in imbunatatirea
mecanismelor de filtrare si in aplicarea bunelor practici europene.

Importanta unui sistem de insolventa flexibil pentru sanatatea economica

Un sistem de insolventa eficient si flexibil este vital pentru o economie de piata functionala. Asa cum sublinia M. H. Miller, laureat al Premiului Nobel, insolventa nu este doar un esec individual, ci un mecanism prin care resursele sunt realocate in economie. Lichidarea activelor unei companii insolvente permite redistribuirea acestora catre alte intreprinderi si sectoare, facilitand preluarea oportunitatilor de afaceri in momente favorabile ale ciclului economic (Miller, 1991). Aceasta perspectiva subliniaza rolul esential al insolventei ca mecanism de realocare a capitalului, permitand ca resursele blocate in afaceri neprofitabile sa fie eliberate si reorientate catre activitati mai productive.
Rigiditatea poate mentine artificial in piata companii ineficiente, asa-numitele ‘firme zombie’. Acestea consuma resurse valoroase, precum capital si forta de munca, care ar putea fi folosite mai productiv in alte domenii, distorsionand concurenta si blocand dezvoltarea unor afaceri viabile. Astfel de situatii afecteaza competitivitatea pietei prin utilizarea ineficienta a capacitatilor si prin denaturarea preturilor. Un sistem flexibil, in schimb, ar trebui sa permita lichidarea rapida a firmelor neviabile, pentru a redirectiona resursele catre proiecte productive si a sustine dinamismul economiei.
Argumentul conform caruia regulile rigide conduc la aprofundarea fenomenului insolventei este sustinut de realitatea economica. Atunci cand accesul la procedurile de insolventa este ingreunat sau cand procesele sunt prea complicate si costisitoare, companiile aflate in dificultate sunt descurajate sa apeleze la aceste mecanisme in timp util. Acest lucru duce la acumularea de datorii din ce in ce mai mari si la o deteriorare ireversibila a situatiei financiare, transformand o potentiala reorganizare intr-un faliment inevitabil si cu o rata de recuperare mult mai mica pentru creditori.

Perspectiva Europeana: armonizarea si relaxarea legislatiei insolventei

Uniunea Europeana recunoaste importanta unor cadre de insolventa eficiente si flexibile pentru buna functionare a pietei interne si pentru stabilitatea economica generala. In acest sens, legislatia europeana a evoluat constant, promovand instrumente care sa permita o
abordare mai preventiva si mai eficienta a dificultatilor financiare ale companiilor, in contrast cu rigiditatea observata uneori la nivel national.
Aceste concluzii rezulta din demersurile europene recente, armonizate cu legislatia nationala sau propunerile de directiva care contureaza cele evocate mai sus.
Directiva (UE) 2019/1023 privind restructurarea si insolventa, armonizata deja cu legislatia nationala, este un element esential in modernizarea si unificarea normelor europene in acest domeniu. Scopul sau este sa asigure ca firmele viabile aflate in dificultate au acces la mecanisme eficiente de restructurare preventiva, pentru a evita insolventa si a continua activitatea. 

Principalele prevederi includ:

- Restructurare preventiva: Proceduri timpurii care permit negocierea cu creditorii inainte de insolventa, reducand costurile si stigmatul procedurilor formale;
- Remiterea de datorie si ‘a doua sansa’: Masuri care permit antreprenorilor onesti sa
isi stearga datoriile si sa reinceapa activitatea, incurajand inovatia;
- Eficienta procedurala: Reducerea duratei si costurilor prin digitalizare, instante;
specializate si monitorizarea performantei.
- Protectia finantarilor noi: Asigurarea unui regim de protectie pentru creditele acordate
in procesul de restructurare, esential pentru succesul planurilor.
Prin aceste demersuri, Directiva promoveaza o abordare flexibila si orientata spre salvarea afacerilor viabile si realocarea eficienta a resurselor.
In plus, Propunerea de Directiva a Parlamentului European si a Consiliului (COM/2022/702 final) urmareste armonizarea mai ampla a normelor privind insolventa la nivelul UE, dincolo de restructurarea preventiva.
Scopul principal este reducerea incertitudinii juridice prin reguli comune pentru recuperarea activelor, comitetele creditorilor si rolul practicienilor in insolventa. Aceasta ar creste predictibilitatea si ar reduce costurile procedurilor transfrontaliere.
Propunerea vizeaza si cresterea transparentei prin standardizarea unor aspecte-cheie, pentru a crea un mediu de afaceri mai stabil si mai atractiv pentru investitori. Eliminarea diferentelor legislative intre statele membre ar facilita o gestionare mai rapida si mai putin costisitoare a dificultatilor financiare si ar asigura o alocare mai eficienta a resurselor la nivel european.

Principiile europene in context romanesc

Aceste initiative europene subliniaza o tendinta clara catre relaxarea si eficientizarea legislatiei privind insolventa, promovand preventia, restructurarea si o a doua sans. Ele contrasteaza puternic cu orice demers de rigidizare a sistemului romanesc de insolventa, in special daca acesta este realizat fara o consultare adecvata cu organismele profesionale.
O astfel de rigidizare ar putea reintroduce erori legislative din trecut si ar submina eforturile de aliniere la bunele practici europene, perpetuand ineficiente si costuri suplimentare pentru economie. Perspectiva europeana confirma necesitatea unui set de instrumente care sa separe rapid companiile neperformante din circuitul economic, nu prin inasprirea conditiilor de acces in procedurile de insolventa, ci prin facilitarea interventiei timpurii si a solutiilor de restructurare viabile.

Datoriile fiscale imense: un indicator al pasivitatii sistemului de recuperare al creantelor bugetare

Un factor major care contribuie la acest fenomen in Romania este toleranta si, implicit,
pasivitatea organelor fiscale in colectarea creantelor la timp. Prin tolerarea unor datorii fiscale foarte mari si prin lipsa unor actiuni de recuperare prompte, creditorul bugetar contribuie la ceea ce literatura de specialitate numeste erori de filtrare de Tip I (Cepec J., Grajzl P., 2019; Sumandea-Simionescu, 2025). Aceste erori constau in acceptarea de catre creditori a unui plan de reorganizare propus de o companie fara sanse reale de redresare, sau, in sens mai larg, in permiterea unor companii non-viabile sa continue sa opereze si sa acumuleze datorii, in loc sa fie rapid identificate si scoase din circuitul economic.
De regula, creantele bugetare in cuantum semnificativ inregistrate la masa credala a unei societati in faliment, nu se mai pot recupera, dar exista inregistrate si sunt raportate in spatiul public, intrucat pentru stergerea lor este necesara hotararea judecatoreasca care dispune
radierea societatii din circuitul economic.
Tot de regula, pentru respectivele creante bugetare, autoritatile fiscale au intreprins, in baza legislatiei existente, toate formele de executare silita, inscrierea la masa credala in faliment fiind o ultima procedura care conduce la radierea din evidenta fiscala.
Prezenta masiva a creantelor fiscale in pasivul companiilor insolvente, transformand creditorul bugetar in cel mai mare creditor in numeroase dosare, este o reflectare directa a ineficientei sistemului de recuperare a creantelor bugetare. Aceasta situatie nu este un defect al Legii insolventei, ci mai degraba o consecinta a modului in care autoritatile fiscale, in baza legislatiei existente, gestioneaza datoriile inainte ca o companie sa intre in procedura.

Cauzele acestei situatii sunt multiple.

Toleranta la acumularea datoriilor:
In loc sa se poata aplica masuri de executare silita rapide si eficiente la primele semne de dificultate financiara, creditorii bugetari au la indemana legislatia existenta (Codul de procedura Fiscala, Codul fiscal etc.) care determina o toleranta excesiva fata de companiile care acumuleaza datorii semnificative. Rezulta proceduri care permit debitorilor non-viabili sa continue sa opereze si sa-si mareasca pasivele, inclusiv cele catre bugetul de stat. 
Prin amanarea interventiei imediate, creditorii bugetari nu fac decat sa agraveze situatia, transformand creante relativ mici in datorii imense, greu sau imposibil de recuperat.
Lipsa unei filtrari preventive eficiente:
Un sistem eficient de colectare ar trebui sa identifice rapid companiile cu risc ridicat de insolventa si sa initieze masuri de recuperare inainte ca situatia sa devina critica. Ineficienta procedurilor de recuperare a creantelor bugetare are ca efect o acumulare de firme zombie
in economie, care nu doar ca nu platesc taxe, nici in procedura de insolventa, dar blocheaza si resurse, distorsionand concurenta.

Contributia la erorile de Tip I:

Prin neactionarea la timp si eficient, creditorii bugetari contribuie direct la costurile erorilor de Tip I. Aceste erori, in care companii fara sanse reale de redresare sunt mentinute in circuitul economic, sunt semnificativ mai costisitoare in raport cu erorile de Tip II care presupun falimentul unor companii care au capacitatea de reorganizare.

Impactul asupra celorlalti creditori:

Atunci cand creditorii bugetari devin cei mai mari creditori, cu creante masive, aceasta afecteaza negativ sansele de recuperare ale celorlalti creditori (banci, furnizori, salariati). Masa credala este dominata de creante bugetare, iar recuperarile efective pentru ceilalti creditori devin minime, descurajand increderea in sistemul de insolventa.

Distorsionarea pietei:

Companiile care opereaza cu datorii fiscale mari si tolerate beneficiaza de un avantaj neloial fata de cele care isi respecta obligatiile, distorsionand mediul concurential. Aceasta situatie submineaza principiile unei economii de piata sanatoase.
Un sistem eficient trebuie sa permita lichidarea rapida a companiilor neviabile, pentru ca resursele lor sa fie realocate catre proiecte viabile. Exemple internationale, precum Subcapitolul V al Capitolului 11 din Codul Falimentului al SUA, arata ca simplificarea procedurilor, mai ales pentru intreprinderile mici, creste rata de confirmare a planurilor si reduce durata proceselor. Astfel de inovatii legislative si metodologice sunt esentiale pentru a diminua costurile, a accelera procedurile si a creste succesul reorganizarilor.

Necesitatea instrumentelor de separare rapida din circuitul economic

Ceea ce trebuie regandit in sistemul romanesc de insolventa nu este inasprirea conditiilor de acces in aceasta zona specifica, transparenta si supravegheata de profesionisti, creditori si judecatorul sindic. Dimpotriva, focusul ar trebui sa fie pe dezvoltarea unui set de instrumente
care sa permita separarea cat mai rapida a companiilor neperformante din circuitul economic.

In masura in care planurile de modificare a legislatiei insolventei sunt nemotivate si neclare, ne exprimam ingrijorarea fata de aceste demersuri. Atat la nivel global cat si in Romania, domeniul insolventei este marcat eforturi constante de imbunatatire a procedurilor, iar aceste eforturi sunt ingreunate si de costurile indirecte, adesea ascunse, care pot afecta semnificativ performanta companiilor reorganizate. Aceste costuri, precum pierderea reputatiei, dificultatile de finantare si scaderea competitivitatii, pot submina redresarea si prelungi vulnerabilitatea firmelor.
Dilema filtrarii, marcata de riscul erorilor de tip I (salvarea companiilor neviabile) si tip II (lichidarea companiilor viabile), ramane o provocare majora pentru sistemele de insolventa la nivel global. Aceste erori au un impact economic negativ, iar niciun sistem nu poate distinge perfect intre afacerile care merita o a doua sansa si cele care trebuie sa iasa din piata.
Performanta scazuta a multor companii dupa reorganizare arata ca viabilitatea trebuie verificata din timp, inainte de deschiderea procedurii de insolventa. Pentru aceasta sunt necesare reforme continue si o abordare bazata pe date. Modelele predictive, care folosesc indicatori financiari si nefinanciari pentru a estima sansele de succes, alaturi de simplificarea procedurilor pentru firmele mici (dupa modelul Subcapitolului V din Capitolul 11 al Codului Falimentului din SUA), pot asigura o realocare mai eficienta a resurselor si pot creste competitivitatea. Astfel de inovatii legislative si metodologice sunt esentiale pentru reducerea costurilor, accelerarea proceselor si cresterea succesului reorganizarilor.
In Romania, unde sistemul de insolventa este relativ nou, este necesara o analiza atenta a eficientei si performantei sale, adaptata realitatilor locale. Aceasta trebuie sa includa instrumente moderne pentru evaluarea capacitatii de reorganizare, bazate pe date si pe bune practici internationale. Insolventa trebuie sa ramana un mecanism flexibil, care sprijina redresarea economica, nu o procedura greoaie care prelungeste existenta afacerilor fara viitor. 
Doar prin filtrare timpurie, gestionare proactiva si adaptarea continua a legislatiei se poate mentine un mediu de afaceri competitiv. Investitia in cercetare si instrumente predictive este esentiala pentru eficienta sistemului si pentru sprijinirea redresarii economice.
UNPIR s-a implicat constant in modernizarea legislatiei privind insolventa, inaintand propuneri concrete menite sa alinieze cadrul normativ la bunele practici europene, sa creasca eficienta procedurilor si sa protejeze interesele tuturor partilor implicate. Solutiile propuse, fundamentate pe expertiza practicienilor si pe experienta acumulata in practica, urmaresc sprijinirea redresarii companiilor viabile si asigurarea unei distributii echitabile a activelor catre creditori. Aceasta contributie reflecta angajamentul UNPIR pentru un sistem de insolventa modern, functional si adaptat realitatilor economice.
Prin aceasta scrisoare deschisa, reafirmam disponibilitatea UNPIR de a continua dialogul transparent cu institutiile implicate in procesul legislativ si de a pune la dispozitie expertiza profesionala, analize si propuneri concrete. Credem ca un cadru normativ eficient poate fi construit doar prin consultare si colaborare, in beneficiul intregului ecosistem economic. In acest sens, UNPIR isi reconfirma rolul de partener responsabil in elaborarea solutiilor legislative care sa sprijine redresarea companiilor viabile, protejarea creditorilor si stabilitatea mediului de afaceri.

Consiliul National de Conducere al UNPIR
Presedinte Niculae Balan

Note bibliografice
1. Cepec J, Grajzl P. Measuring the effectiveness of bankruptcy institutions: filtering failures in
Slovenian financial reorganizations. Journal of Institutional Economics. 2019;15(3):553-567.
doi:10.1017/S1744137418000437
2. Kaiser, R. (1996). Insolvency law in France, Germany, the UK and the US: A comparative
analysis. World Bank Working Paper.
3. Miller, M. H. (1991). Leverage. The Journal of Finance, 46(2), 479–488.
https://doi.org/10.1111/j.1540-6261.1991.tb02670.x
4. Sumandea-Simionescu, I. (2025). Problema asimetriei informatiei in jocul creditorilor si
debitorului in procedura insolventei – premise si perspective. Studia Universitatis Babes-
Bolyai Iurisprudentia, 69(4), 164–195. https://doi.org/10.24193/subbiur.69(2024).4.164-195
5. White, M. J. (1989). The corporate bankruptcy decision. Journal of Economic Perspectives,
3(2), 45-60.

Sursa foto: UNPIR.ro