LEGEA OFFSHORE, VOTATA IN SENAT – Iata ce prevede
11 May 2022 14:17 Lumea Banilor 1154Senatul a adoptat miercuri, 11 mai 2022, cu 91 de voturi, legea offshore. Este vorba despre propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii 256/2018 privind unele masuri necesare pentru implementarea operatiunilor petroliere de catre titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore. Urmeaza ca legea sa fie supusa la vot in Camera Deputatilor, care este for decizional.
Propunerea legislativa vizeaza adoptarea unui set de masuri privind stabilitatea regimului fiscal si de redevente petroliere incluse in Legea Offshore, precum si eliminarea impozitarii suplimentare a veniturilor pentru preturile de vanzare la care investitorii nu realizeaza supraprofituri (intre 45,71 lei/MWh si 85 lei/MWh), cu mentinerea grilei de impozitare in urma practicarii unor preturi mai mari de 85 lei/MWh.
Deducerea investitiilor
Potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu, este propusa cresterea de la 30% la 40% a nivelului maxim pentru deducerea investitiilor din segmentul upstream pentru determinarea impozitului suplimentar, eliminarea limitarii deducerii investitiilor pentru calculul impozitului pe profit, reglementarea regimului fiscal pentru perimetrele onshore de adancime mai mari sau egal de 3000 m izobatic si eliminarea utilizarii pretului de referinta in determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare.
“Prin aceasta lege vom asigura independenta si securitatea energetica a Romaniei si, totodata, prin modificarile propuse vom stimula dezvoltarea inteprinderilor mici si mijlocii implicate in sectorul offshore, a industriilor conexe, precum si a celor afectate pozitiv de impactul economic indirect si indus generat de proiectele offshore. Aceste resurse suplimentare de gaze naturale, ar contribui la asigurarea aprovizionarii sustenabile a Romaniei cu energie, la atingerea tintelor de decarbonizare pe termen lung, precum si la dezvoltarea infrastructurii nationale, sau a altor industrii cu valoare adaugata mare, respectiv chimia si petrochimia”, anunta ministrul Energiei.