Grid star
business capital

Modificarea Codului de procedură fiscală, în Senat. Se cere eliminarea obligativității prezentării certificatului fiscal (Document)

Proiectul de lege care prevede eliminarea obligativității prezentării certificatului fiscal în anumite cazuri a fost depus în Senat.

Inițiativa are în vedere consacrarea obligației autorităților și instituțiilor publice de a verifică direct, prin sistemele și mecanismele disponibile ale statului, două categorii de informații cu caracter administrativ și fiscal:


a) situația fiscală a persoanelor fizice și juridice, inclusiv existența sau inexistentă obligațiilor fiscale restante;
b) efectuarea plăti[or datorate către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv obligații fiscale, bugetare, taxe, tarife, amenzi, contribuții ori alte sume colectate.

 

Excepțiile

 

 

În mod corelativ, autoritățile nu vor mai solicită contribuabilului sau plătitorului certificatul de atestare fiscală ori alte documente care atestă situația fiscală sau lipsa obligațiilor fiscale restante, în măsură în care informațiile necesare pot fi obținute ori verificate direct prin mijloace electronice.

Sunt prevăzute excepții limitate, aplicabile atunci când informațiile nu pot fi obținute ori validate direct, când datele sunt incomplete sau prezintă neconcordanțe ori când un anumit document este cerut expres de lege.

 

>>Proiectul de lege

>>Expunerea de motive

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani